Sport

Hunedoara, vrem campioni!

3. Karate 10 iulie - pagina 11În lunile iunie şi iulie, la Deva, Ilia şi Râuşor, Clubul Sportiv Heian, antrenor Marius Biji, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, a demarat un proiect de stimulare şi susţinere a karate-ului de performanţă din judeţ. Scopul acestui proiect a fost promovarea valorilor şi stimularea tinerilor pentru sportul de performanţă.
Oaspeţi de marcă
Intitulat sugestiv „Hunedoara, vrem campioni”, proiectul a avut invitaţi de marcă la acţiunile sale. Astfel, printre cei prezenţi în cele trei locaţii s-au numărat Sensei Teo Răduţ, 6 DAN, din partea Federaţiei Române de Karate; Ştefan Lăcătuş, 5 DAN, secretar general la Federaţia Română de Karate şi Arte Marţiale Asociate; Andrei Tripşa, 3 DAN, fost sportiv de performanţă din judeţul Hunedoara; Ianos Simo, de la CS Budo Kurai şi vicepreşedinte la Federaţia Română de Karate Tradiţional; Marian Vasile şi Dan Adam, preşedinte, respectiv antrenor la CS O KA DO; Monica şi Gheorghe Păiuş, antrenor la CS Hard Steel Hunedoara şi foşti sportivi de performanţă, Mircea Popa, de la CS Ronin; Ioan Vajda, preşedinte a Comisiei Naţionale de Karate din cadrul MECS; Sensei Oana Tomiuc, antrenor şi sportiv de performanţă la CS Heian şi Andra Daniliuc, dublă medaliată recent la Campionatul Mondial de Karate WUKF de la Dublin.
Performanţa, principalul obiectiv
În cadrul acestui eveniment s-au organizat acţiuni de selecţie a tinerilor sportivi, concretizate prin evaluări şi măsurători a indicilor funcţionali pentru sportul de performanţă, dar şi o serie de competiţii interne şi externe, lecţii interactive demonstrative în care atât micii sportivi, cât şi sportivii consacraţi au performat. „Beneficiarii proiectului au depăşit cu mult numărul preconizat şi sperăm ca tot mai mulţi tineri să se îndrepte spre performanţa sportivă ghidată de oameni competenţi, indiferent de ramura sportivă”, a spus Marius Biji, antrenor la CS Heian Deva. (O. Mănăstire)

One thought on “Hunedoara, vrem campioni!

  • Eu știu că nu se trece data pe poză din punct de vedere jurnalistic, este doar o opinie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura