Comunitate

Hunedoara participă cu un echipaj la Ziua Naţională a Ambulanţei!

04 ambulanta 646x404Oana Mihnea

Astăzi, la Bucureşti, va fi marcată pentru prima dată Ziua Naţională a Ambulanţei din România, eveniment la care vor participa echipaje din toată ţara. Printre acestea se numără şi reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara.
Potrivit datelor furnizate de medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, judeţul nostru este reprezentat de un echipaj format din trei ambulanţieri, trei asistenţi şi directorul Valeria Filimon. Aceştia au pornit la drum cu o ambulanţă de tip B1/B2, din dotarea serviciului. Evenimentul va începe în faţa Casei Poporului din Capitală cu prezentarea tehnicii de intervenţie, apoi se va defila în echipamentul special şi, în final, se va face un tur al Bucureştiului. Totul se va desfăşura în prezenţa secretarului de stat Raed Arafat. Precizăm că astăzi se împlinesc 109 ani de la înfiinţarea Serviciului Ambulanţei în România.
Manifestările dedicate Ambulanţei vor continua şi pe plan local, joi, pe platoul din faţa Casei de Cultură din Deva, unde curioşii sunt invitaţi să ia parte la premierea unora din foştii angajaţi ai serviciului, care acum sunt la pensie şi alte demonstraţii specifice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura