<

Hunedoara nouă – Hunedoara sănătoasă

10 septembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Sănătatea trebuie să fie o prioritate pentru orice admi­nis­traţie publică judeţeană. Oricine are dreptul la servicii medi­cale de calitate, la asistenţă medicală modernă şi eficientă. Iar asigurarea acestor condiţii nu reprezintă doar obligaţia ministerului de resort, ci şi a Consiliului Judeţean Hunedoara, prin pârghiile pe care le are, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă pe care îl coordonează şi îl administrează.
Nu este posibil ca, timp de 4 ani, conducerea PSD a jude­ţului Hunedoara să îşi bată joc de sănătatea populaţiei şi să privească Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva doar ca pe locul unde poate fi angajată clientela de partid ori locul de unde, din banii hunedorenilor, firmele de casă, firme de partid să poată mulge sume importante prin contracte duse în mod defectuos la îndeplinire.
Este inadmisibil ca în saloanele de la Pediatrie, acolo unde sunt intrenaţi, unde sunt trataţi copiii noştri, să fie în con­tinuare gândaci, şobolani şi igrasie.
După ce voi fi ales preşedinte al Consiliului Judeţean, voi rezolva problema Secţiei Pediatrie a SJU, în maximum 6 luni şi asta cu sprijinul echipei de profesionişti a Alianţei PNL – UDMR – PNŢCD!
Să nu uităm că, sub conducerea dezastruoasă a PSD, Spi­talul Judeţean a devenit FOCAR DE INFECŢIE. Cadre medicale şi pacienţi deopotrivă au contactat din spital noul coronavirus. Instituţia sanitară a fost închisă şi a fost nevoie de o conducere militară pentru rezolvarea acestei grave probleme. PSD, aflat la conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara, nu a putut, nu a fost capabil să gestioneze această problemă.
În 3 luni voi prezenta un plan de management al crizelor sa­nitare, astfel încât să nu mai fim niciodată prinşi nepregătiţi. Trebuie regândite toate politicile de sănătate, în contextul COVID-19. Sănătatea oamenilor reprezintă o chestiune cu care absolut nimeni nu are voie să se joace. Este un domeniu extrem de important şi de sănătatea oamenilor depinde în mod direct sănătatea judeţului. Tocmai din acest motiv am pregătit un PROGRAM PILOT privind evaluarea stării de să­nă­tate a hunedorenilor.
De asemenea, vom acorda sprijin financiar pentru fi­na­lizarea investiţiilor în toate spitalele din Hunedoara.
Alianţa PNL – UNDMR – PNŢCD, cu sprijinul USR+, este garanţia faptului că SE POATE. Îm­preună vom schimba administraţia publică jude­ţeană şi o vom readuce în slujba cetăţeanului.

 

Adrian Nicolae David,
prim-vicepreşedinte al PNL Hunedoara

 

Comandat de PNL –Filiala Hunedoara
CMF – 21200012
Executat deMEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva

 

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bătut pe stradă, la Deva

Suspectul agresiunii este căutat de poliţiştii din Deva, după ce victima a depus plângere penală. Potrivit IPJ Hunedoara, victima a...

Vânzătoare ameninţate cu toporul şi coasa

Două femei au fost terorizate de un individ care ar avea probleme psihice. Acesta a in­trat peste ele cu un...

Doi copii loviţi de un autoturism

Minorii au ieşit cu bicicletele în faţa unui autoturism condus de o femeie care n-a mai putut să-i evite. Acci­dentul...

Închide