Politica si administratie

Hunedoara nouă – „Hunedoara performantă”

Când spui Hunedoara, te gândeşti la per­for­manţă. Atât la excelenţa în educaţie, dar şi la sport, domeniul care ne-a adus de-a lungul vremii atâtea satisfacţii. Sportul trebuie privit însă şi ca mijloc de educare, astfel că este de datoria noastră să ne implicăm şi să-l spri­jinim inclusiv din punct de vedere financiar.
Acesta este motivul pentru care Alianţa PNL –UDMR – PNŢCD, cu sprijinul USR – PLUS şi FDGR, vă prezintă „Hunedoara performantă”, proiectul prin care dorim să redăm strălucirea sportului din judeţul nostru, să-l readucem acolo unde îi este cu adevărat locul.
Sub administraţia publică judeţeană a PSD, Hunedoara a avut de suferit nu doar la ca­pitolul infrastructură, ci şi în domeniul spor­tului. Prin neimplicare, prin lipsa de viziune, PSD a falimentat performanţa în sport. Sunt prac­tic 4 ani furaţi pentru sportul de perf­or­manţă.
Dar acest lucru îl vom schimba în viitoarea administraţie pentru că venim în faţa dum­nea­voastră cu o echipă de profesionişti care este garanţia faptului că se poate!
Astfel, ne-am propus să construim Sta­dio­nul Corvinul Hunedoara, cu o capacitate de 12.000 de locuri, dar şi un nou stadion pen­tru Jiul Petroşani, de asemenea cu o capa­citate de 12.000 de locuri. Este nevoie de infrastructura dezvoltată de la bază, pentru că avem un plan concret de revenire în elita fotbalului românesc a celor două echipe de suflet ale hunedorenilor.
De asemenea, este nevoie şi de o „pe­pi­nieră” pentru sportul de perfor­manţă, dar trebuie încu­ra­jat şi sportul de masa, în care să fie angrenaţi cât mai mulţi copii. Astfel, am gândit o schemă de sprijinire şi finanţare con­sis­tentă a sportului pentru tineri şi copii. În plus, am gândit parteneriate cu toate UAT-urile pentru înfiinţarea şi revitalizarea clu­bu­rilor sportive şcolare, cu scopul de a educa şi motiva un număr cât mai mare de elevi să practice sport în regim controlat, sigur şi or­ganizat. Avem nevoie de aceste parteneriate tocmai pentru a forma o viitoare generaţie de sportivi.
Sunt doar câteva considerente pentru care noi, Alianţa PNL – UDMR – PNŢCD, cu spri­ji­nul USR – PLUS şi FDGR, am conturat aceată strategie, pentru a recupera cei 4 ani pe care PSD i-a furat sportului de performanţă din ju­deţul Hunedoara. „Hunedoara Nouă” – Hunedoara în care SE POATE!

Adrian Nicolae David, prim-vicepreşedinte PNL Hunedoara

Comandat de PNL –Filiala Hunedoara
CMF – 21200012
Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura