ComunitateFlash

Hunedoara: de trei ori mai multe maşini decât parcări

Cristina Ghenea

Numărul locurilor de parcare, mereu cu mult mai mic în comparaţie cu cel al maşinilor aflate în circulaţie, reprezintă constant o problemă care pare că nu-şi mai găseşte rezolvarea în majoritatea oraşelor din judeţ. În municipiul Hunedoara, de pildă, sunt aproximativ de trei ori mai multe autoturisme decât parcări, însă se munceşte la soluţionarea acestei diferenţe.

Primul pas a fost făcut …

Potrivit lui Puiu Radu, şeful de cabinet al primarului Ovidiu Hada, în prezent, locuitorii din municipiul Hunedoara au la dispoziţie în jur de 6.000 de locuri de parcare, în timp ce, pe străzile oraşului se circulă aproximativ 16.000 de maşini. Edilii locali încearcă să suplimenteze cât pot de mult parcările, şi astfel, din toamna anului trecut, se desfăşoară un proiect-cadru, prin care se doreşte ca în decurs de patru ani, în toate cartierele din Hunedoara să fie reabilitate locurile respective.

… iar lucrările continuă

Lucrările la acest proiect vor fi reluate în curând. Municipalitatea lucrează şi la un proiect prin care fiecare bloc să aibă cel puţin un număr de locuri de parcare egal cu cel al familiilor care locuiesc în acel imobil. Monica Rada, consilierul primarului, spune că edilii se bazează şi pe programul de reabilitare şi modernizare a celor nouă artere principale ale municipiului, care va demara în această vară şi care va aduce cu sine şi suplimentarea numărului parcărilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura