Hoţii voiajori au făcut apel

22 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Cei trei indivizi din Valea Jiului, condamnaţi pentru furturi din societăţi comerciale, sunt nemulţumiţi de sentinţa instanţei de fond, însă ar putea avea o surpriză neplăcută după apel.

Nici procurorii nu au considerat pedepsele primite de indivizi ca suficiente pentru a se îndrepta şi ar putea cere majorarea lor în faţa completului de apel. Gruparea de hoţi acţiona după un plan bine pus la punct şi nu dădea niciodată spargeri consecutive în aceeaşi localitate. După o ”lovitură”, îşi alegeau altă zonă a ţării astfel ca anchetatorilor să le fie îngreunată munca, însă în cele din urmă au căzut în plasa poliţiştilor. Marius Sorin Dolcu, Vasile Liviu Oltean, Florin Nariţa şi Viorel Octavian Tod, trei din Lupeni şi unul din Vulcan, au fost judecaţi pentru furt calificat şi complicitate, după ce au fost prinşi în flagrant în urma unei acţiuni de amploare. Indivizii au primit pedepse mai uşoare, de până în trei ani şi jumătate, după ce au reuşit să convingă o parte din victime să-i ierte. În urma medierii, s-au angajat să le plătească despăgubiri de aproape 28.000 de lei. Poliţiştii i-au vânat pe cei patru şi au reuşit să-i prindă în flagrant, după o tentativă de furt dintr-o societate comercială de pe raza comunei Baru Mare.
”Mărfurile” ţintite de indivizi erau ţigările, iar la o lovitură în Mioveni au reuşit să fure tutun de aproximativ 31.000 de lei.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Neatenţia la volan se putea transforma într-o tragedie

O tânără şoferiţă a fost la un pas de un groaznic accident, totul din cauza unui şofer neatent.

Devean găsit mort în faţa blocului

După ce luni, un bărbat din municipiul Hunedoara s-a autoincendiat în faţa Centrului Maternal din localitate, punându-şi viaţa în pericol,...

Pui: amenajament pastoral în 2018

Una dintre cele mai mari comune din judeţ, Pui, va beneficia de amenajament pastoral, astfel încât conform cadrului legislativ, din...

Închide