Hoţii, mai tari ca inundaţiile

1 iulie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Hoţii au furat capacele de canal iar reţeaua de apă din Straja a fost afectată. Viiturile au înfundat în mai multe puncte noua reţea de canalizare a staţiunii din vestul Văii Jiului.

Echipele de intervenţie de la Apa Serv Valea Jiului au fost nevoite să intervină la noul sistem de canalizare realizat în Staţiunea Straja, însă nu pentru că investiţia n-ar fi făcut faţă ploilor abundente. Hoţii au furat capacele de canal de pe traseul colectorului şi viiturile au înfundat reţeaua în aceste puncte. Potrivit directorului tehnic al societăţii, Florin Donisa, dacă ar fi fost capacele, viiturile formate în urma ploilor n-ar fi afectat reţeaua. Dar, din cauză că au fost furate, printr-unul dintre canale a început să intre piatră şi a colmatat reţeaua.
Proiectul de introducere a canalizării în Staţiunea Straja a costat aproape două milioane de lei, iar finanţarea a fost asigurată de Consiliul Judeţean Hunedoara. Pe lângă staţiune, de reţeaua de canal beneficiază şi 90 de gospodării din Lupeni care sunt situate pe traseul colectorului. (M.Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 2. 07.2018

Laurenţiu Stroe, tânăr din Petroşani Pentru că, după ce a fost condamnare pentru furt, acum riscă o altă condamanre, fiind...

Bulina albă, 2. 07.2018

Toma Coconea, parapantist din Petroşani Pentru că a reprezentat ţara cu cinste la o competiţie extremă derulată în Pirinei, care...

Gura lumii, 2. 07.2018

Clanurile interlope înfloresc într-o regiune defavorizată a judeţului iar cei care ar trebui să le mazilească sunt legaţi de mâini....

Închide