Actualitate

Hoţii de maşini din Călan, condamnaţi la închisoare

Maximilian Gânju

Cei doi tineri din Călan, care furau maşini la comandă şi care au operat şi pe raza municipiului Petroşani, au primit pedepse cu executare. Capul grupării, un tânăr din Reşiţa, a primit pedeapsa cea mai grea. Cei trei tineri au fost acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, iar judecătorii Tribunalului Dolj i-au condamnat la pedepse cuprinse între doi şi patru ani de închisoare cu executare.
Gruparea se ocupa cu furtul de autovehicule de marfă, carosate marca Iveco de producţie recentă, una dintre autoutilitare fiind sustrasă chiar din centrul municipiului Petroşani. Hoţii, doi tineri din Călan, acţionau la pont după ce şeful grupării, Emanoil-Enok Jula, punea ochii pe maşini şi apoi dădea comanda să fie furate. Individul din Reşiţa intenţiona să le dezmembreze şi apoi să le vândă bucată cu bucată.
Judecătorii din Dolj l-au condamnat pe Enok, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, la patru ani de închisoare cu executare. Totodată, Ionuţ Claudiu Păuceanu a primit doi ani şi patru luni închisoare pentru furt, iar ajutorul său, un minor tot din Călan, a fost condamnat la doi ani, pedeapsă pe care o va executa într-un centru pentru minori. Tribunalul Dolj a dispus şi confiscarea telefoanelor mobile folosite de tineri la infracţiuni precum şi a unor dispozitive cu care reuşeau să pornească autoutilitarele furate. Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel de cei trei condamnaţi.
Gruparea a fost destructurată în urma unei acţiuni derulate în comun de I.P.J. Dolj şi I.P.J. Hunedoara, cei doi hoţi din Călan fiind prinşi în flagrant imediat după ce au furat o autoutilitară Iveco, cu care încercau să părăsească municipiul Craiova.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura