Hoţii care operau la Băniţa au fost prinşi la târgul de la Pui

Cristina Ghenea

Trei bărbaţi, care iarna trecută au comis mai multe furturi din câteva locuinţe situate în comuna Băniţa, au fost prinşi de poliţişti duminică, la târgul de la Pui.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, hoţii au vârste cuprinse între 24 şi 41 de ani, şi sunt din municipiul Vulcan. În perioada decembrie 2011 – februarie 2012, aceştia au furat, din trei gospodării din Băniţa, mai multe cazane de ţuică, 15 stupi cu familii de albine, doi stupi cu rame, 17 cutii goale de stup, iar dintr-un autoturism au furat un radiocasetofon.

Dosar penal pentru piraterie muzicală
De asemenea, tot la sfârşitul săptămânii trecute, peste 100 de persoane au fost legitimate şi un bărbat s-a ales cu dosar penal, în urma unei razii organizate de poliţişti într-un bar din municipiul Brad. Oamenii legii spun că mai mulţi clienţi au fost amendaţi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi siguranţei publice, iar patronul localului a fost tras la răspundere pentru folosirea fără drept a muzicii pe care o avea în calculator. „În local, funcţiona un calculator prin care se emitea muzică ambientală, pentru care administratorul societăţii nu a putut prezenta dovada achiziţionării licenţei pentru sistemul de operare şi a autorizaţiei emise de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru difuzarea muzicii ambientale în localuri”, au precizat reprezentanţii IPJ.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare