Actualitate

Hoții care au furat seiful cu bani al pensionarilor petroșăneni ar fi avut un complice din interior

Unul dintre cei patru tineri din Petroșani, condamnați pentru o spar­gere ca în filme, la o asociație de pen­sionari, a cerut revizuirea dosarului în care a fost condamnat pentru furt ca­lificat.

 

Are probe

Mihăiță T. a venit cu o serie de așa-zise dezvăluiri despre presupuse per­soane care au luat parte la jaf, dar care n-au fost puse sub acuzare. Potrivit acestuia, un angajat al Asociației Pensionarilor pentru Ajutor de Deces și Ajutor Reciproc (APDAR) Petroșani (persoană vătămată) a coordonat să­vârşirea faptei şi ar fi furnizat infor­maţii privind sumele de bani, pro­gra­mul şi sistemul de alarmă al instituţiei. Bărbatul a solicitat revizuirea do­sa­rului, susținând că tot ce a declarat poate proba cu înregistrările de pe camerele de filmat, înregistrări în care apar 5 persoane, nu doar cei 4 in­cul­paţi care au fost şi condamnaţi. El a solicitat audierea celorlalţi coinculpaţi şi audierea tuturor martorilor, sus­ţi­nând că aceştia nu au declarat ade­vă­rul cu ocazia judecării cauzei”, se arată în cererea depusă la instanța din Petroșani. Mihăiță T. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în condiţiile recidivei postcon­da­m­na­torii, pentru fapta comisă la data de 7/8.07.2021 în dauna persoanei vă­tămate Asociația Pensionarilor de Ajutor de Deces și Ajutor Reciproc. ”Prin escaladarea porţii de acces, de­cuplarea energiei electrice, de­ter­minând scoaterea din funcţiune a ca­merelor de supraveghere, tăierea cu o foarfecă tip „gură de lup” a sistemului de închidere (lanţ, lacăt) de la poarta mare de acces şi prin forţarea uşii de acces în casieria din cadrul sediului A.P.A.D.A.R. Petroșani, au pătruns în interiorul sediului, de unde au sustras un seif în care se afla suma de 168.096 de lei. Prin decizia penală a Curții de Apel Alba Iulia (…) a fost res­pins ca nefondat apelul declarat de inculpat”, se arată în dosar.

 

Se lasă cu încă un arestat?

Judecătoria Petroșani a luat în calcul afirmațiile condamnatului și a subliniat că organele judiciare competente se pot sesiza şi demara urmărirea penală in rem pentru a determina dacă la co­miterea faptei prevăzute de legea penală au participat şi alte persoane şi care este contribuţia fiecăruia. ”Pe lângă aceste aspecte, instanţa mai are în vedere că participarea altor per­soane la comiterea faptei alături de revizuent nu este de natură a proba nevinovăţia acestuia din urmă, care, de altfel, nici nu susţine, prin cererea for­mulată, că este nevinovat, din mo­ti­varea cererii de revizuire rezultând că aceasta a fost formulată pentru a se dispune pedepsirea tuturor partici­pan­ţilor la comiterea faptei”, arată instanța. În aceste condiții, Jude­că­toria Petroșani a respins ca inadmisi­bilă cererea de revizuire, hotărârea ne­fiind definitivă. (M. Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura