Sport

HANDBAL FEMININ. Primul meci la reluarea Campionatului

La acest sfârșit de săptămână se reia întrecerea din campionatul Di­viziei A la handbal feminin, după a­proape o lună de întrerupere, cu partide progra­mate în toate cele trei serii.

 

Jocuri bune

Astfel, CSM Deva, liderul cu punctaj maxim după cinci eta­pe al seriei C, va juca astăzi, pe teren propriu, la Sala Sportu­rilor din Deva, cu ACS „Liviu Rebreanu” Turda, ocupanta lo­cului cinci în serie. Echipa din Deva por­nește cu un moral foarte bun, după ce handbalistele noastre au câștigat re­cent un turneu internațional la Slobozia și speră să realizeze o nouă victorie în fața echipei din Turda.
„Turneul de la Slobozia a fost unul reușit pentru noi, în care am făcut meciuri foarte bune. Ne dorim să avem un parcurs foarte bun și de-acum înainte, pentru că, așa cum se știe, ne dorim promovarea. Încercăm să pre­gă­tim cât mai bine posibil meciul cu Turda, unul în care, normal, ne dorim victoria, ca în toate jocurile, de altfel. Ne dorim să fim sănătoase, iar parcursul nostru să fie, repet, unul ascendent și de acum înainte”, a declarat Alexandra Orșivschi, jucătoare la CSM Deva.

 

Muntean este optimist

Marian Muntean, coordonatorul sec­ției de handbal de la CSM Deva, consi­deră reușit și util turneul de la Slobozia: „S-a văzut o diferență între noi și adver­sarele de la Slobozia, dar cam acolo suntem și noi față de Liga Florilor. Avem nevoie de întăriri pentru a face față nivelului din primul eșalon, chiar dacă avem jucătoare cu experiență, care, prin jocul lor, completează elanul celor mai tinere. Despre echipa din Turda, cu care vom juca, este una tânără, iar jucă­toa­rele de acolo, cu siguranță, vor să își de­monstreze valoarea. Dacă vom fi să­nă­toși și lucrurile vor merge conform pla­nului, nu ne poate opri nimic până la pro­movare”, a declarat Marian Muntean.
Partida dintre CSM Deva și ACS „Liviu Rebreanu” Turda se va disputa astăzi, de la la ora 18.00 la Sala Sporturilor, iar intrarea publicului, este liberă.

 

Iată programul etapei 6 din Divizia A

Vineri, 18 noiembrie

  • 14.30: CNE Rm. Vâlcea – CNOPJ B. Mare
  • 18.00: CSM DEVA – ACS Turda

Sâmbătă, 19 noiembrie

  • 11.00: CSU Timișoara – CSU Cluj
  • 12.00: CSU Reșița – Arena Tg. Mureș
  • 12.00: CSU Oradea – Gloria 2 Bistrița

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura