Sport

HANDBAL FEMININ. Au învins! Și-au respectat statutul de favorite

La finalul săptămânii trecute s-au dis­putat majoritatea meciurilor din cadrul etapei a treia a returului sezonului re­gular din Divizia A de handbal feminin, al doilea eșalon valoric din țara noastră.

Accidentări pe bandă rulantă
În seria C, liderul clasamentului, for­mația CSM Deva, a jucat în de­pla­sare, pe terenul penultimei cla­sate, CSU Reșița. Așa cum era de așteptat, devencele și-au res­pec­tat statutul de favorite și s-au impus clar, la o diferență de 20 de goluri. Echipa deveană a câș­tigat, fără emoții, cu scorul de 39-19 (15-8), după un joc care l-a mul­țumit pe an­trenorul prin­cipal al echi­pei, Daniel Gheorghe. „A fost un joc bun, încheiat cu o victorie me­ri­tată din partea noastră. Felicit fetele pentru jocul pres­tat, cu o mențiune specială pen­tru jucătoarele mai ti­nere, care au în­țe­les ce se cere de la ele și și-au fă­cut dat­oria. Am folo­sit-o mai puțin în acest meci pe Diana Șamanț, gol­ghe­tera echipei, care nu este re­fă­cută complet după o accidentare din etapa trecută. De ase­me­nea, a fost acci­den­tată și Mălina Petrescu. Din pă­cate, în acest meci s-a accidentat, la o gleznă, o altă jucătoare de bază, Sylwia Lisewska, și îmi doresc să nu fie ceva foarte grav. Trecând peste aceste aspecte mai puțin plăcute, unde intră și accidentările mai vechi, care le fac indisponibile, în con­ti­nuare, pe Bianca Cherecheși și Ana Maria Szolosi, sper ca, și pe viitor, să jucăm bine și să ne păstrăm parcursul pozitiv din campionat”, a declarat Daniel Gheorghe, antrenorul principal de la CSM Deva. În urma acestui rezultat, CSM Deva rămâne lider în serie, cu 34 de punc­te, și își păstrează avantajul față de cea de-a doua clasată, CSU Cluj, care, în etapa a XII-a, a învins, în de­plasare, cu 32-28, pe terenul junioarelor de la CNOPJ Baia Mare. În etapa ur­mătoare, CSM Deva va juca pe teren pro­priu, cu ultima clasată în serie, CSU Timișoara (4 punc­te), care a pierdut, greu, cu 35-33, în deplasarea de la CNE Râmnicu Vâlcea (locul 7, cu 13 puncte).
CSM Deva a jucat cu: Ana Maria Inculeț, Andreea Nastasă – Daniela Toader (8 goluri înscrise), Andreea Tetean (7), Rebeca Vlădășel (6), Nicoleta Deaconu (4), Dalia Cîmpean, Alexandra Orșivschi (ambele 3), Irina Croitoru, Cristina Malac, Diana Șamanț (toate câte 2), Sylwia Lisewska, Sara Racho (fiecare 1), Mălina Petrescu.

Rezultatele din etapa 12:

  • CSU Reșița – CSM Deva 19-39
  • Gloria 2 Bistrița – Arena Tg. Mureș 36-31
  • CNOPJ B. Mare – CSU Cluj 28-32
  • CSU Oradea – ACS Turda 32-32
  • CNE Rm. Vâlcea – CSU Timișoara 35-33

CLASAMENTUL Seria C
1. CSM DEVA            12    11    1    0    431-287    34
2. CSU Cluj               12     9     1    2    387-335    28
3. CNOPJ B. Mare     12     7     2    3    432-388    23
4. CSU Oradea         12     6     1    5     399-283    19
5. Arena Tg. Mureș   12    5     2    5     414-411     17
6. Gloria 2 Bistrița    12    5     1    6     363-364     16
7. CNE Rm. Vâlcea   12    4      1    7     387-413    13
8. ACS Turda           12     4     1    7     350-378    13
9. CSU Reșița           12    2     1    9     332-436      7
10. CSU Timișoara   12    1     1   10    310-410      4

Următoarea etapă, a 13-a

  • CSM Deva – CSU Timișoara
  • Arena Tg. Mureș – CNOPJ B. Mare
  • CSU Cluj – CSU Oradea
  • ACS Turda – CSU Reșița
  • Gloria 2 Bistrița – CNE Rm. Vâlcea.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura