Handbal. Controverse între federaţie şi cluburi

11 august 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Cluburile calificate pentru fazele finale ale Cupei României la handbal (feminin şi masculin) au primit de la conducerea federaţiei comunicări importante legate de debutul noului sezon competiţional, dar care nu au fost acceptate.

Condiţia stipulată în comunicare, cum că echipele trebuie să intre în izolare pentru 14 zile, înainte de a juca, nu a fost acceptată de mai multe cluburi din ţară. La masculin, Dinamo Bucureşti, CSM Bacău şi Poli Timişoara au refuzat vehement propunerea, iar la feminin decizia este una unanimă, de a refuza această condiţie, impusă de un protocol sanitar avizat de federaţie.
Mai mult, Federaţia Română de Handbal a propus cluburilor ca turul de campionat să se desfăşoare sub forma unui turneu sau a unor turnee de sală, având în vedere restricţiile generate de pandemia de coronavirus. Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a prezentat această propunere ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, în tentativa de a obţine o aprobare pozitivă pentru startul sezonului, cu respectarea acelei decizii de carantinare înainte de debutul sezonului.
Noile date propuse pentru desfăşurarea turneelor sunt 22-23 august la masculin şi 27-30 august la feminin, dar toate cluburile au refuzat vehement propunerea.
O parte dintre reprezentanţii echipelor nu au fost de acord cu disputarea Cupei României în luna august, deoarece pregătirea sportivă nu s-a putut desfăşura în condiţii normale. Cluburile nu au putut disputa meciuri de pregătire, antrenamentele s-au desfăşurat cu număr limitat de sportivi. După cinci luni de pauză, fără jocuri de pregătire, să participi direct în competiţii este un risc mare pentru jucători, aceştia fiind expuşi unor accidentări grave şi se poate compromite un sezon întreg. Decizia va fi discutată în zilele următoare şi la nivelul MTS.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Măgura Pui declină participarea în Liga a IV-a

Campioana judeţului Hunedoara din Liga a V-a în ediţia 2019-2020, formaţia Măgura Pui, a fost declarată câştigătoarea sezonului ca urmare...

Are şanse Jiul Petroşani la Liga a III-a?

Visul de promovare în Liga a III-a al formaţiei CSM Jiul Petroşani, câştigătoarea campionatului din judeţul Hunedoara, s-a năruit odată...

Comunicat de presă

Închide