Politica si administratie

Guvernatorul Rotary District 2241, în vizită la Consiliul Judeţean

05 Daniel Tanase Adrian David CJ RotaryOana Mihnea

Ieri, o delegaţie condusă de guvernatorul Rotary District 2241, Daniel Tănase, a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David.
Scopul acestei vizite a fost acela de a discuta despre o colaborare între autorităţile locale şi iniţiativele de tip filantropic ale Clubului Rotary. „Facem un periplu prin ţară, bifând întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Ideea este de a reitera necesitatea unei colaborări stânse între noi şi entităţile statului şi obţinerea unui sprijin direct din partea acestora, pentru a ridica anvergura acţiunilor de susţinere pe care Rotary le derulează în folosul comunităţii“, a declarat Daniel Tănase.
Preşedintele Adrian David a identificat drept criterii care au făcut din CJ Hunedoara un partener pentru club, scopurile şi acţiunile comune. „Suntem un colaborator al Clubului Rotary, am avut proiecte împreună, pentru că susţinem iniţiativele viabile în care banul public sprijină excelenţa, fie că este vorba despre sport, cultură sau performanţă şcolară“, a precizat şeful administraţiei judeţene. Acesta a mai menţionat că are intenţia să supună spre aprobare consiliului judeţean o asociere cu Rotary, atât timp cât scopul acestui club se suprapune interesului instituţiei de a ajuta comunitatea.

9 comentarii la „Guvernatorul Rotary District 2241, în vizită la Consiliul Judeţean

  • Dreptatea se face prin educatie si celor mai saraci .

  • Vili Rupa, ai dreptate. Dar ca sa poti lua parte la procesul educativ trebuie sa ai mijloace materiale.

  • La cate milioane de euro sunt prejudicii facute la noi in judet de functionari de la stat ,daca ar fi recuperate ,ar mai ramane material si pentru reparatii la curte la om la curent ,gaz ,apa .

  • Politicienii fura de sting de la stat/ (noi toti) si apoli se joaca de-a masoneria si epateaza prin „baluri”de caritate.
    Rotary fiind doar „grupa pregatitoare”a adevaratilor masoni.
    Romanu’neaos era credincios si milostiv, de cand cu…”democratia”, suntem secualr-umanisti si filantropi.
    Singura diferenta e ca si sarmanii pot fi milostivi, dar filantropi rotarieni numai cei care au cu ce epata.
    Succes totusi celor care pot beneficia de „mila”jupanilor.

  • Da, este un mod profund comunist de a privi problema. Nu cred ca este mila, nici cu ghilimele nici fara ghilimele. Este vorba de solidaitate umana. Eu personal nu sunt nici rotarian, nici mason. Le stiu doar din lecturi de specialitate. Sa nu uitam insa ca Unirea din anul 1859 a fost un succes datorat masoneriei. Insusi Alexandru Ioan Cuza a fost mason. Marea Unire facuta de poporul roman a fost consolidata diplomatic tot cu sprijinul masoneriei.

  • Se trezi musiu Mousulica Trahanache, si-si dete el cu parerea-i competenta de bufnita atotcunoscatoare, bineanteles .. din lecturi, ca dumnealui a fost conceput in eprubeta, nu ca noi prostovanii, in pat.
    Pai dumnealui arunca cu laturi in cel mai mare si cunoscut , din pactica (nu din lecturi) Mason al judetului, si-l porcaie ca in cortul usii, dar daca-i vorba de Masonul Molot, atunci io-s comunist si domnul Molot e un ingeras plin de gratie si de solidaritate secular umanista.
    Hai pa Stimate tovarase Nicoara, si nu-ti multumesc de epitetul de „Comunist”, ca spre deosebire de tine, eu nu am avut Carnet Rosu.

  • Dupa stil, stimate domn esti acelasi…limitat internaut care isi tot schimba pseudonimele. Nu sunt atotcunoscator. Stiu doar ce stiu. Daca nu am dreptate cu 1859 de ce nu ma contraziceti ? Daca nu am dreptate cu prezenta lui Al. I. Cuza in masonerie de ce nu ma contraziceti ? Daca nu am dreptate cu tratatatele de pace adoptate dupa Primul Razboi Mondial contraziceti-ma. Cine nu are argumente recurge la invective si trivialitati. Cazul Domniei Voastre. Si daca Purcel este mason, ce relevanta are ? El este reprezentantul intregii masonerii ? Eu zic ca nu. Nu este nici macar tipic pentru masonerie. Au mai fost multi alti masoni repudiati de aceasta miscare. Un exemplu ar fi Napoleon Bonaparte. In ce priveste comunismul, desi nu am fost membru de partid, nu depinde doar de…carnetul rosu. Depinde in cea mai mare masura de felul in care gandeste cineva. Gandirea Domniei Voastre este pestilential comunista chiar daca, poate, nu ati membru de partid.

  • Stimate internaut, mă bucur că aţi rămas fără nici o replică. Este şi asta o dovadă că sunteţi lipsit de idei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura