Gurasada: elevii, sprijiniţi de primărie

Magdalena Şerban

Şi primăria din Gurasada a sprijinit elevii comunei, în colaborare cu şcoala gimnazială de aici, distribuind tablete celor care nu dispun de nici un mijloc de comunicare pentru a urma cursurile on-line. De asemenea, populaţia a primit măşti medicale gratuite din partea conducerii locale.

„Noi am oferit 25 de tablete elevilor până la clasa a VII-a, iar Episcopia Devei şi Hunedoarei le-a dat cinci tablete celor de clasa a VIII-a. Şcoala a înocmit, în baza cazuisticii sociale, o listă cu şcolarii care au mare nevoie de astfel de instrumente moderne de comunicare, nedispunând de condiţiile necesare pentru a continua şcoala în mediul online. Doresc să le mulţumesc pentru susţinere şi implicare, cu acest prilej, oamenilor cu inimă bună de la Episcopie. Ne-am gândit şi la comunitate, aşa că am încercat să ne asigurăm că îşi iau măsuri de protecţie. În condiţiile în care purtarea măştii în spaţii închise a devenit obligatorie, am decis să acordăm câte cinci măşti de familie, cu titlu gratuit. Dacă cineva va rămâne fără nici o bucată şi va avea nevoie, iar posibilităţile sale financiare sunt reduse, poate să ne solicite”, susţine Silviu Nan, primarul din Gurasada.
Referitor la activitatea administrativă, aceasta se desfăşoară în condiţii normale, dar cu respectarea normativelor sanitare. Din păcate, din pricina pandemiei, Zilele Comunei nu vor mai avea loc în anul acesta, fiind prima oară când se impune o participare de maximum 500 de persoane şi cu respectarea distanţei între ele. ,,Nu putem organiza evenimentul nostru de tradiţie, deoarece se adună multă lume, nu avem cum să ne încadrăm în cifrele comunicate de autorităţi. Dacă mă gândesc bine, cred că e întâia oară când punem pe pauză manifestările, cel puţin de când ocup această funcţie. Îmi pare rău că trebuie să luăm bucuria localnicilor, dar şi a fiilor satului şi a tuturor hunedorenilor care ne vizitau mereu”, a arătat primarul.
Acesta a mai anunţat că Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Ilia (SPCLEP) a reluat programul cu publicul, iar actele pot fi depuse de două ori pe săptămână, luni şi vineri între orele 09 şi 12, cu programare telefonică prealabilă la numărul de telefon 0254 / 282 716.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.