Comunitate

Gurasada: continuă acţiunile de cadastrare gratuită

Magdalena Şerban

Lucrările de cadastrare gratuită din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) se desfăşoară în sute de localităţi din toată ţara, printre care şi Gurasada. PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe în cuantum de aproximativ 312 milioane de euro.

„Tariful perceput este de 60 de lei/parcelă, stabilit în urma gradului de înclinare a terenului, deci a poziţionării, iar acţiunea a fost derulată în localităţile Gurasada, Gothatea, Ulieş şi Câmpuri-Surduc, mai exact în partea de jos a comunei. Doar patru sate aparţinătoare au fost cooperativizate, iar şapte nu au fost. Avem 600 de extrase de carte funciară care sunt gata, o parte fiind deja date oamenilor care au venit să le ridice de la primărie şi mai aşteptăm circa 1.500 de extrase care momentan se află în lucru, dar pe ultima sută de metri. Cât priveşte administraţia publică, până acum au fost intabulate drumuri, cămine culturale, sediul primăriei, şcoala, iar lista obiectivelor rămâne deschisă pentru următoarea perioadă“, a afirmat Silviu Nan (foto), primarul comunei Gurasada.
Acesta a mai anunţat că în paralel cu PNCCF, alături de alte comune de pe Valea Mureşului, comunitatea pe care o conduce a fost inclusă într-un alt proiect european de cadastrare gratuită a suprafeţelor intravilane şi extravilane, ce completează obiectivul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor din 660 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) situate în zone rurale ale României. „Cei de la ANCPI şi Ministerul Dezvoltării se ocupă de partea de licitaţie, ei organizând tot. Noi doar venim în sprijinul cetăţenilor pe care îi rugăm să fie receptivi şi să pună la dispoziţie actele solicitate pentru ca demersul să poată fi pus în practică. Este o mână de ajutor, nu toată lumea având posibilitatea de a-şi aduce documentele la zi şi a-şi trece proprietăţile în cartea funciară. Acum au acest prilej, mai ales că totul e gratuit pentru ei“, a arătat primarul comunei Gurasada.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura