Gura lumii

Gura lumii 9.05.2017

Povestesc gurile rele prin târg că un politician local se pregăteşte să dea lovitura, după ce s-a întors în forţă printre colegi. Acum, spun zvonerii de serviciu, omul nostru trage tare să fie nominalizat pentru o candidatură importantă, având nevoie, fireşte, şi de susţinerea organizaţiei judeţene. Încet, încet, respectivul vrea să ajungă în postura de a candida, ca şi când propunerea vine din partea colegilor, nu vrea să se autoimpună. Numai că se pare că lucrurile nu-i prea merg omului, mai ales că a pierdut ceva timp pe tuşă fiind, iar pentru o victorie e nevoie să muncească foarte mult. Şi, şuşotesc cârcotaşii, el are nevoie de mult bănet, pe care nu poate să-l scoată, deocamdată, de la ciorap.

Vorbesc gurile rele că într-o organizaţie de partid cu săgeată, se întâmplă lucruri romantice mai mereu. Deunăzi, zvonerii, care sunt pe fază tot timpul, au aflat de o altă idilă care s-a înfiripat între un şef din organizaţie şi o duduie, tot de pe acolo. Vechi cunoştinţe, cei doi au legat o relaţie în afara partidului, care se pare rezistă, cu toate vicisitudinile vieţii politice. Colegii se întreabă însă până unde vor merge cei doi, având în vedere că bărbatul are o familie acasă. Dar, cârcotaşii povestesc pe la colţuri că, deşi relaţia celor doi este marcată de succesele şi eşecurile vieţii politice, ei merg înainte, nu se lasă. Frumoasa poveste dintre cei doi continuă, aşadar. Probabil până află nevasta, că duduia e singurică.

One thought on “Gura lumii 9.05.2017

  • Cum sa alegi asemenea oameni de la PNL cand ei isi tradeaza familiile darmite partidul, in asemenea panarame nu poti avea incredere.
    Se poarta in acest partid relatiile romantice ca se voteaza intre ei, dar din pacate acest partid e tot mai mic datorita acestor persoane.
    rusineeeeee

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura