Gura lumii

Gura lumii 9.02.2017

  Se ştie că pentru a-şi face loc în politică, unii dau bani grei. Dar, puţini recunosc că banul este cel care îi poate împiedica pe alţii să ajungă în funcţii. Situaţie care se întâmplă des, chiar în politica autohtonă. Cum anume? Foarte simplu. Li se dau bani susţinătorilor celui pe care nu-l vor unii cocoţat într-un fotoliu moale, sau îl consideră un adversar imbatabil. Iar, sumele care se vehiculează sunt de ordinul sutelor de mii de euro. Un caz concret a fost la un pas să se întâmple într-un municipiu important din judeţ. Doar că susţinătorii celui vizat s-au dovedit a fi oameni de încredere şi au refuzat servietele pline cu bani care li s-au pus la dispoziţie. Asta, pentru că se mulţumeau, în gândurile lor, doar cu ceea ce ar putea câştiga în cazul în care cel pe care-l sprijineau ar fi fost ales.

Se vorbeşte de o vreme încoace prin urbea de la poale de veche cetate că într-o formaţiune politică, aflată în uşoară degringoladă, vor urma mari schimbări, atât la nivel de judeţ, cât şi la cele mai importante organizaţii urbane. Această chestiune, vorbesc persoanele care se dau foarte informate în ale politicii autohtone, se cloceşte de ceva timp şi de ea n-ar fi străin unul din foştii lideri ai partidului de care facem vorbire. Aşa că, nu peste foarte multă vreme, cam atunci când mugurii copacilor crapă şi dau frunzele, va începe marea schimbare, în rândurile formaţiunii cu pricina, schimbare în urma căreia mulţi din cei aflaţi acum pe funcţii de conducere vor fi măturaţi de valul acesteia.teia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura