Gura lumii

Gura lumii 9.01.2017

Documente compromiţătoare au dispărut ca prin minune după ce, culmea, chiar organul de anchetă le-a luat spre verificare. Totul s-ar fi petrecut la o primărie dintr-o localitate din sudul judeţului, administraţie care avea un contract în derulare cu o asociaţie fără profit. Acolo, acum ceva vreme, într-o noapte, poliţiştii şi procurorii au descins pentru că ştiau că se fac afaceri murdare pe spatele comunităţii, bineînţeles, cu acordul primului om al urbei. Dosarul mai trebuia probat şi cu documentele de la instituţia care administrează oraşul. Cineva, un organ, într-o zi a luat toate documentele şi le-a înregistrat la locul de muncă, aşa cum cere procedura. Când au vrut anchetatorii să le studieze, au constatat şocaţi că în dosar nu mai există nimic. Nici măcar o filă din cele ridicate pentru cercetări.

Circ de zile mari, mai ceva ca într-o telenovelă, la poarta unui cântăreţ cu neveste fără număr. Omul a revenit acasă, la palatul său din regiunea cu lămpaşe, şi a căutat un pic de linişte. Doar că s-a trezit la uşă cu una dintre fostele consoarte. Aceasta a venit la uşa palatului lui cu purcel şi puradel, pentru a-i cere cântăreţului să pună umărul la creşterea odraslei, dar şi a bunăstării ei. Cum trubadurul şi-a trimis un argat să discute cu fosta consoartă, scandalul a încolţit imediat. Femeia a făcut un circ monstru la poarta palatului şi abia după ce a ameninţat cu presa, a reuşit să-l îmbuneze pe cântăreţ. Circul făcut n-a fost în zadar, pentru că fosta iubită a primit ceva bănuţi, cât să-i ajungă până la următoarea revenire acasă a manelistului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura