Gura lumii, 8.07.2019

7 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

L-au gratulat cu titluri şi plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele că un individ considerat ”mândria” unei urbe, doar pentru că în urmă cu multe zeci de ani a venit pe lume acolo, a fost invitat să participe la un eveniment organizat de diriguitorii aşezării. Aceştia s-a gândit că ar fi frumos să aibă şi un om important cu el pe scenă, că face bine la propria imagine, când taie tortul de aniversare a aşezării. S-a făcut planul de bătaie, toate bune şi frumoase, numai că răspunsul i-a năucit pe aleşi. Fala urbei le-a spus că vine doar dacă va primi o remuneraţie corespunzătoare, cam la fel ca artiştii care dănţuiesc pe scenă. Edilii aşezării au cam rămas cu gura deschisă, după ce au citit răspunsul celui pe care tot ei l-au ridicat în slăvi şi l-au premiat.

Despre un şef cu chipiu, catapultat de relaţii prin regiunea cu lămpaşe, umblă vorba că a început să se dedea la tertipuri ce nu fac cinste uniformei pe care o îmbracă. Gurile rele spun că tinerelul execută ordinele unui superior fără a comenta, că a fost propulsat în funcţie tocmai că e docil şi serviabil. Cârcotaşii spun că superiorul său a fost deranjat de un individ cu influenţă, dar n-a avut curajul să ia măsuri pe loc, deşi era îndreptăţit şi chiar obligat de lege. În schimb, i-a zâmbit celui care l-a sfidat şi şi-a asmuţit dulăul. Bârfitorii mai spun că l-a pus pe subordonatul serviabil să-i găsească nod în papură individului influent. Subordonatul s-a executat şi când l-a prins pe cel care i-a supărat şeful, l-a şi luat la bani mărunţi. A avut însă o clipă de luciditate şi şi-a dat seama că îşi pune pielea la bătaie, aşa că s-a mulţumit şi el, în final, să-i zâmbească celui vizat.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fostul viceprimar al Hunedoarei, Robert Dan, scapă de celula închisorii

Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă în dosarul în care fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Robert Dan...

Marşul poştaşilor hunedoreni, la a 40-a ediţie

Sâmbătă, în municipiul Hunedoara s-a desfăşurat cea de a 40 -a ediţie a marşului factorilor poştali, competiţie sportivă la care...

A început modernizarea dispensarului medical din Bârsău

În timp ce unele comune nu au văzut picior de doctor de ani buni, altele se bucură de servicii de...

Închide