Gura lumii

Gura lumii, 8.05.2015

gura-lumiiMai mulţi clienţi ai unui supermarket s-au plâns că au observat o creştere nejustificată a preţurilor la alimente. Oamenii consideră că aceste creşteri artificiale ale preţurilor sunt de fapt o strategie a marilor lanţuri comerciale pentru a-şi menţine sau chiar mări câştigurile şi după scăderea TVA-ului la aceste produse. „Am observat că la unele produse mai ieftine, preţul crescuse de patru ori. Am întrebat care este explicaţia, iar o angajată a magazinului mi-a spus că nu ştie, că nu ea face preţurile”, a notat un client pe un site de socializare. Se pare că observaţia este susţinută şi de un raport al Institutului Naţional de Statistică, privind creşterea nejustificată a preţurilor la raft.

Se ştie că publicitatea este sufletul comerţului, însă reclamele mincinoase sau care enervează mai mult rău fac decât ajută comercianţilor. După numeroase reclame mincinoase, fără calitate ori tendenţioase, un lanţ de magazine destul de popular a dat recent cu bâta-n baltă printr-o reclamă enervantă. Cică hypermarketul în cauză a reuşit să-şi supere clienţii, pentru că unul dintre produsele aflat în oferta săptămânală care este foarte căutat şi avea anunţată şi o reducere semnificativă nu se găsea la raft. Clienţii s-au simţit înşelaţi, enervaţi sau frustraţi, deoarece au căutat produsul în cauză şi au avut surpriza să găsească raftul gol. Era ca atunci când cineva îi invita în vizită la ei, iar când au ajuns la adresa indicată, au găsit uşa încuiată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura