Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea prin târg, că ilustrul finanţist hunedorean, specializat în a-i aduce pe oameni, şi firmele, la sapă de lemn, „terminatorul” combinatului din oraşul de pe malul Cernei, nu şi-a făcut plinul la funcţii, şi s-a luptat din răsputeri ca să ajungă, unde credeţi, într-un consiliu eparhial al unei biserici noi din urbea mai sus pomenită. Gurile rele spun că, hunedoreanul nostru, şi-a pregătit din timp terenul şi, printr-o hotărâre de guvern, a alocat, dintr-o trăsătură de condei, câteva miliarde de lei vechi, pentru continuarea lucrărilor la lăcaşul de cult. Portocaliul politician era convins că, prin intermediul banilor, va închide gura tuturor. Nimeni nu s-a prosternat, însă, la picioarele finanţatorului şi nici nu s-a grăbit să-i pupe mâna în care a ţinut condeiul. Ba mai mult, candidatura finanţistului, pusă în discuţia consiliului bisericesc a fost refuzată, cu argumentele de rigoare.  Aşa că marele finanţist a rămas pe dinafară, după ce a învăţat că nu se iartă toate greşelile cu o lumânare.

 

Şi dacă tot suntem la capitolul informaţiilor din finanţe, cică acelaşi personaj mai sus povestit, a avut o întâlnire de taină, la ceas de seară, cu primarii portocalii din judeţ. Cu cei care au putut veni, că unii, săracii, n-au mai avut nici bani de benzină pentru deplasarea la Deva. Toţi edilii şefi s-au dus la întâlnire cu portbagajele pline de speranţe, aşteptând un semn de mărinimie din partea colegului lor de partid, care le-a şi fost lider, într-o vreme de mult umbrită de noile funcţii măreţe. După ce i-a făcut din vorbe câteva ceasuri, omul nostru a ajuns şi la concluzii, şi acţiuni practice. I-a lăsat şi pe aleşii portocalii să-şi citească notiţele inserate pe tot felul de carneţele şi foi volante, privind necesarul de bani care i-ar scoate la liman, după care, le-a spus cu regret că nu se poate. Când a văzut figurile perplexe ale participanţilor la întâlnire, personajul cu pricina a crezut că bieţii oameni caută de zor soluţii, şi ca să nu mai piardă timpul degeaba, i-a sfătuit, pur şi simplu, să ia credite de la bănci. Cică portocaliii au plecat, spre case, cu coada între picioare, portbagajele goale, şi cu mânie în suflet. Supărare mare, că taman pe colegul lor, vistiernicul moşiei, îl doare-n cot de necazurile lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura