Gura lumii, 6.06.2019

5 iunie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

Campania electorală din zona săracă a judeţului pare că a lăsat fără avuţie o organizaţie de partid. Bârfitorii spun că s-a cheltuit cât pentru 10 campanii, dar formaţiunea n-a rupt gura târgului la procente. Nici vistieria organizaţiei n-a sărăcit, pentru că n-a fost scos un leu din bugetul formaţiunii. Gurile rele spun că s-au folosit doar fondurile primite din sponsorizări, în principal de la firme private. Acum, mai ales în zona săracă, ar fi absurd să creadă cineva că toţi patronii dau buluc cu donaţii la partid. Există o obligaţie, spun bârfitorii. Sponsorii au primit nişte contracte babane de la instituţiile conduse de oamenii puşi de partid şi dau înapoi procentul cerut.

Gurile rele spun că un concern care are mai multe fabrici de producţie de piese pentru vehicule este pe cale să semneze un contract în regiunea cu lămpaşe. Investitorul vrea să-şi ridice unitatea de producţie pe un teren aflat în proprietatea publică, numai că i s-a pretins o sumă astronomică. Gurile rele spun că jumate din sumă este plata oficială, iar cealaltă este parandărăt. Şi acest parandărăt trebuie dat anual, nu o singură dată, cum s-ar crede. Prin urmare, investitorul a căzut pe gânduri şi nu ştie ce ar fi de făcut, pentru că forţă de muncă este din abundenţă, lefuri exorbitante nu va da, iar profitul ar fi garantat. Cârcotaşii spun că a luat în calcul şi amplasarea obiectivului pe un teren privat, dar a aflat că proprietarul nu va primi în ruptul capului avizele necesare pentru a se putea construi ceva pe spaţiul respectiv.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Sătenii din Certeju de Sus sunt disperaţi că li se distrug casele

Mai mulţi cetăţeni din comuna Certeju de Sus au sunat la redacţia cotidianului nostru, nemulţumiţi că pe Drumul Judeţean 761...

Deputatul Sorin Marica, despre simplificarea accesării schemelor de plăţi directe pentru fermieri

Potrivit deputatului hunedorean Sorin Marica (foto), membru PRO România, a fost elaborat un pachet de măsuri ce are ca scop...

Investiţiile în Valea Jiului – inspectate de conducerea CJ Hunedoara

Un sens giratoriu foarte important pentru siguranţa participanţilor la trafic, un drum de acces până în Staţiunea Parâng, investiţie ce...

Închide