Gura lumii

Gura lumii, 5.11.2019

Vorbesc cârcotaşii că un personaj de pe la noi s-a dus cu coada între picioare pe la colegii de partid, pentru a fi iertat, că a avut o rătăcire şi vrea să revină printre ei şi cu sufletul, nu numai cu carnetul de partid. Zvonerii de serviciu povestesc pe la colţuri că omul nostru face acest gest nu că îi este foarte dragă formaţiunea politică respectivă, ci pentru că ar vâna un post destul de important în următoarele luni. Gurile rele susţin că respectivul le face declaraţii de dragoste multora dintre cei care se află la butoanele organizaţiei, ceea ce îi miră pe unii dintre colegii săi. Dar, ce nu face omul pentru a-şi atinge scopurile personale?

Spun zvonerii de serviciu că e mare ceartă între două tabere politice, grupări care vor să-şi impună oamenii pe poziţii cheie, sau pe candidaturi importante. Cică, şuşotesc gurile rele prin târg, o tabără e plină de bani şi are de unde scoate lovele multe pentru susţinerea oamenilor agreaţi să candideze pentru funcţii la nivel local. Cealaltă grupare nu are bani mulţi, dar are respectul colegilor şi al şefilor de la centru, ceea ce chiar şi în politică, e mai important decât am fi crezut. Vom vedea cine va câştiga prima bătălie, internă, pentru că apoi vine războiul cel mare, care este mult mai dificil.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura