Gura lumii

Gura lumii, 5.09.2018

Spun cârcotaşii că la o şedinţă a aleşilor dintr-o localitate a judeţului a fost aşa de mare plictiseala, încât pe unii îi lua somnul. Unul dintre aleşi chiar a adormit. Aşa de strâns încât l-a cuprins sforăiala în mijlocul dezbaterilor. Colegii s-au uitat surprinşi în direcţia lui, dar nu l-au zgâlţâit să se trezească. L-au filmat şi au de gând să-l facă de râs pe reţelele de socializare. Culmea e că alesul a fost filmat de colegii săi de partid, nicidecum de adversari. Aceştia din urmă au fost îngăduitori cu el, ştiindu-l om harnic şi de bună credinţă.

Cică la un salon de coafură din municipiul reşedinţă de judeţ, coafezele învaţă să tundă pe capurile clientelor. Fetele au investit în logistica salonului bani grei. Însă, nu s-au şcolarizat deloc. Ce-i drept, clientele dau buzna, atrase fiind de felul în care arată salonul. Fără să ştie că foarfeca din mâinile acelor coafeze le va transforma total. Noroc că fetele sunt sincere şi vorbesc deschis despre faptul că învaţă meserie din mers. A păţit-o o doamnă cu gusturi alese, care a fost la un pas să devină cobaiul coafezelor, care nu se puteau hotărî care dintre ele să o tundă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura