Gura lumii

Gura lumii

Disperare mare în curtea unui fost şef specializat în trasul cu urechea. După ce a fost dat afară pe uşa din dos a instituţiei pe care a condus-o ani în şir, sub pretextul că a atins vârsta de pensie, personajul de care vorbim şi-a păstrat vechile metehne, după ce şi-a găsit un culcuş călduţ într-o firmă care în acte ar fi trebuit să aibă grijă de patrimoniul unei societăţi cu multe lămpaşe. Blindaţi în acte, după cum credeau şefii firmei, aceştia se ocupau în realitate de chestiuni mult mai murdare şi vorbesc cârcotaşii că nici înregistrările clandestine nu le erau străine. Totul cu aportul deplin al fostului şef de care vorbeam. Mai ales că într-o micuţă şi liniştită localitate de prin sudul judeţului, aceştia ar fi avut amenajat chiar şi un super studio, care, dacă l-ar fi văzut, i-ar fi băgat în boală şi pe şefii insituţiei de unde a zburat personajul nostru. Problema este că practicile lor au ajuns exact unde nu trebuia, adică la urechile celor de pe la vârful structurilor care se ocupă legal cu strângerea de informaţii şi au decis să deratizeze cuibul de ploşniţe. Iar prima măsură ar fi fost să închidă firma specializată în strânsul informaţiilor clandestine. Iar acum, fostul şef s-a trezit din nou că nu mai are pentru cine să lucreze şi nici motiv să spioneze.

Vorbesc cârcotaşii că animalele unui edil şef de prin sudul judeţului, care de-a lungul timpului şi-a amenajat o adevărată fermă, cam plâng de foame. Şi nu pentru că edilul nu ar mai avea bani să le cumpere mâncare, ci pentru că nu mai are cine să le hrănească. Gurile rele povestesc că de ani buni, de când s-a cocoţat pe fotoliul de mare şef al urbei, omul ar fi dezvoltat o adevărată practică din a-i folosi pe săracii oraşului la aceste treburi. Numai că acum sunt cu ochii pe el instituţiile care se ocupă de control şi trebuie să stea puţin în banca lui. Dar căpriţele pe care le-a înmulţit cu atâta grijă cam fac foamea, aşa că edilul şef îşi stoarce mintea să găsească o soluţie la fel de profitabilă să rezolve problema. Că doar n-o să dea bani din buzunarul lui unui îngrijitor specializat.

One thought on “Gura lumii

  • Pai de unde sa mai dea mincare si la caprele de la Porcaria portocalie daca la Primarie i-a dat partidul in intretinere o vaca supraponderala care pe deasupra nu da nici lapte.La capre le-ar putea da de la adapostul mortii pentru maidanezi,pastorit de „gunoierul rosu” convertit la „biserica vicelei”,dar ratiile potailor sint mici si oricum sint disputate cu personalul care-si ia salariile precum cistigurile la 6 din 49.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura