Gura lumii

Gura lumii

Un mare şef peste banii hunedorenilor se pare că a fost prins cu mâţa în sac. Adică, spun cârcotaşii, chiar el, primul dintre oamenii care trebuie să vegheze la respectarea legii fiscalităţii de către comercianţi, a făcut exact ceea ce el este cel mai interesat să nu se facă. Mai exact, personajul amintit, de altfel un pasionat vânător, s-a dus să-şi cumpere de la un magazin de profil, muniţia pentru arma sa de vânătoare. Zvonacii spun că, deşi în magazinul cu pricina, exista la vedere înscrisul prin care se atenţionau cumpărătorii să solicite bonul de casă fiscal, vânzătorul l-a ignorat total, iar mai marele peste fisc, aflat în postura de cumpărător, nici nu s-a sinchisit că omul nu respectă legea, şi-a luat muniţia, a zis mulţam fain şi a plecat fără să ceară bonul fiscal şi, domn cum este, nici restul de bani.

Un mare centru de distracţie acvatic din oraşul cu cetate, deschis de doar câteva luni, pare să se confrunte cu unele probleme de organizare. Cârcotaşii vorbesc despre un exces de zel al lucrătorilor din centru, dar şi de unele erori ale aparatelor de acolo. Oamenii se plâng că se bagă prea mult clor în apă, atât de mult, încât toată incinta miroase a clor, de te ustură ochii. Şi asta nu e tot. Apa din bazinul cu valuri are temperatura celei de la robinet, de te învineţeşti când intri în ea. De fapt, valurile, cică, apar mai rar în bazinul cu pricina, din cauza vibraţiilor pe care le produc puternicele motoare, care fac ca toată hardughia să se scuture din temelii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura