Gura lumii

Gura lumii 4.09.2014

gura lumii

Nimic nu e mai clar şi limpede decât atunci când ceea ce se vede se poate proba şi în realitate, aşa cum sunt numirile pe sprânceană pe posturile călduţe de prin instituţiile de stat. Aşa se face că, într-o comună cu staţie în care opresc trenurile, a fost numită în funcţia de subordonată imediat titularului peste instituţia – sursă de cunoştinţe pentru învăţăcei, mândra cuiva care este membru în sfatul bătrânilor politici din Capitală. Nu ştim cum se face că locul de muncă este chiar în vecinătatea localităţii natale a cucoanei şi cârcotaşii  vorbesc că postul cu pricina a fost blocat atâta vreme, până când respectiva candidată a reuşit să întrunească toate condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea lui.

Frământările aleşilor noştri sunt din ce în ce mai vizibile, iar durerile şi bătăile de cap pe care le au, îi fac pe mulţi să-şi pună prosoape umede pe frunte. Sursa acestor suferinţe şi zbateri nu sunt nicidecum problemele vulgului, ci mai degrabă ipostazele în care trebuie să apară în perioada campaniei electorale care se apropie pe zi ce trece. Schimbările de pe scena politică din ultima perioadă, care au fost făcute în interesul poporului desigur, i-au făcut pe mulţi să-şi pupe duşmanii, iar pe alţii să dea mână chiar cu cei pe care i-au scuipat. Iar faptul că unii s-au trezit în aceeaşi barcă cu rivalul numărul unu din campania anterioară, îi dezarmează şi îi aruncă într-un ridicol de care doar ei sunt vinovaţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura