Gura lumii

Gura lumii, 30.10.2019

Vorbesc gurile rele că la o firmă importantă din oraşul cu cetate se întâmplă lucruri ciudate. Zvonerii de serviciu şuşotesc că doi angajaţi de acolo sunt suspectaţi că ar fi tăiat cauciucurile maşinii unei colege. Motivul? Cei doi sunt invidioşi că afacerea colegei lor merge tot mai bine. Gurile rele spun că aceasta şi-a găsit cauciucurile tăiate, într-una din zilele trecute, maşina fiind parcată chiar în faţa sediului firmei la care lucrează. În aceste condiţii, colega care s-a ales cu paguba vrea să-şi cumpere o altă maşină, numai aşa, să le arate celor care i-au provocat stricăciunile la automobil, că are de unde să-şi achiziţioneze un alt autovehicul.

Spun cârcotaşii prin târg că un candidat la alegerile de anul viitor s-a ales cu o muştruluială pe cinste de la şefii lui de partid, după ce a făcut o boacănă mai mare decât el. Zvonerii au aflat şi acum povestesc prin târg că omul nostru a fost băgat în şedinţă de mai marii pe linie de politică şi certat că s-a băgat ca musca-n lapte într-un subiect pe care nu-l stăpâneşte bine. Şi, taman acum, când e campanie pentru prezidenţiale şi-a ales şi el momentul să comenteze pe marginea unui subiect delicat. Respectivul, şuşotesc cârcotaşii, a ieşit cu coada între picioare de la şedinţa cu pricina, foarte supărat după ce i s-a frecat serios ridichea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura