Gura lumii

Gura lumii, 30.10.2017

Pasărea mălai visează… Exact aşa s-ar putea traduce încercările unui tânăr politician din regiunea cu lămpaşe. Acesta încearcă din răsputeri să se reîntoarcă pe o funcţie de şef la o instituţie de la care a fost gonit şi ameninţat cu dosare penale. Exact strategia aceasta a abordat-o tânărul şi s-a pus pe făcut plângeri penale conducerii instituţiei. Dacă nu era de ajuns, acum a trecut şi la denunţuri şi sunt vizaţi cei care sunt apropiaţi de şef, că poate se ”sparge” vreunul şi-l dă pe tavă anchetatorilor. Gurile rele spun că individul a primit o mulţime de indicaţii de la colegii de partid, mai ales că şeful cu care se războieşte este coleg cu el, dar le-a ignorat pe toate. Acum a fost luat în vizor de superiori şi trecut pe lista de indezirabili. Mai are vreme să-şi schimbe comportamentul şi să oprească războiul surd pe care-l duce cu confratele său. Dacă nu va asculta nici ultima directivă, cârcotaşii spun că nu numai că va fi gonit, dar îşi va pierde şi postul călduţ pe care-l ocupă acum tot graţie partidului.

Bucurie fără margini în regiunea cu lămpaşe a judeţului, după ce s-a dat zvon în târg că un mare lanţ de magazine îşi va deschide o afacere de proporţii. Oamenii deja îşi imaginează că vor da buzna să se angajeze şi că vor avea un viitor în zona sărăcită. Ceea ce nu ştiu este că zvonul n-are nici măcar un sâmbure de adevăr şi investitorul salvator nici nu s-a gândit vreo clipă să vină în urbea lor. Cel care a intoxicat piaţa este un fost şef de judeţ, pe al cărui teren s-ar instala investitorul, dar realitatea este alta. Individul a dat zvonul pentru a-şi obţine în timp record nişte autorizaţii în baza cărora face profit. Mai exact, spun bârfitorii, individul rade o fostă uzină pentru a putea valorifica în voie materialele refolosibile. De pe urma demolării colosului industrial se va alege cu o adevărată avere, iar în loc va rămâne doar un teren viran.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura