Gura lumii

Gura lumii, 3.04.2020

Vorbesc gurile rele că membrii unui partid din judeţ s-au găsit acum să profite şi să-şi bage bani frumoşi în buzunare. Unul dintre membrii de care vorbim, după ce a reuşit să facă o mică avere din fonduri din afară, acum se laudă că vrea să ajute sistemul în lupta contra noului virus. Numai că nu o face gratuit, ci pe bani frumoşi. Cel puţin aşa cere omul nostru, sume fabuloase, marjând pe ideea că acum sunt acceptate toate ofertele, pentru că este o situaţie de criză. Vom vedea dacă acesta va reuşi să vândă marfa şi în acelaşi timp să-şi facă şi campanie pentru viitoarele alegeri.

Spun cârcotaşii pe la colţuri că un personaj dintr-un municipiu de la noi, care s-a decis să atace postul de primar, se dă drept un salvator în aceste momente grele prin care trece toată omenirea. Respectivul postează zilnic pe o reţea de socializare şi îi minte pe oameni că el îi va salva. Dar, doar dacă va primi şi votul lor la alegerile locale. În aceste condiţii, mulţi l-au certat şi acuzat că îşi bate joc de oameni şi că vrea doar să ajungă pe fotoliul de primar, şi nici prin gând nu-i dă să ajute pe cineva. Aşa că, în scurt timp, omul nostru şi-a atras nu simpatia cetăţenilor, ci dezaprobarea lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura