Gura lumii

Gura lumii, 29.06.2017

Vorbesc gurile rele că se anunţă un scandal mare în legătură cu un concurs pentru un post de director, concurs care va avea loc săptămâna viitoare, în oraşul cu cetate. Zvonerii au aflat că pentru postul cu pricina s-a înscris o duduie, care se pare e împinsă tare din spate de bărbatul ei, pentru a prinde fotoliul de director la o instituţie de stat, se-nţelege. Acum toată lumea vrea la stat, salariile s-au mărit, munca e lejeră, aşa că puţini mai vor să lucreze în sistemul privat. Cârcotaşii povestesc în acest caz că postul de director de care vorbim e cu dedicaţie, pentru un serviciu important făcut de duduia respectivă. Aşa examene să tot dai!

Spun cârcotaşii că mai mulţi angajaţi de la o primărie de municipiu au lucrat câteva zile pentru a pregăti documente cerute de procurori, acte care-l vizează pe un fost edil. Gurile rele spun prin târg că au început să curgă plângerile la adresa fostului primar, motiv pentru care oamenii din instituţie sunt nevoiţi să stea şi peste program şi să pregătească documentele cerute de anchetatori. Zvonerii dau ca sigură această vară ca una extrem de fierbinte, nu numai din punct de vedere meteorologic, dar şi politic. Cârcotaşii spun pe la colţuri că se anunţă şi alte plângeri pe numele fostului edil, iar numărul dosarelor ce-l vizează pe acesta se cam înmulţeşte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura