Gura lumii, 29.04.2020
Vorbesc cârcotaşii prin târg că un purtător de halat alb a refuzat să se ducă la serviciu, spunându-i unei prietene că nu are ce să facă acolo, având în vedere că nu mai poate lua… atenţii de la pacienţi. Zvonerii de serviciu povestesc pe la colţuri că persoana respectivă nu a glumit deloc şi a ales să stea în concediu, decât să trebuiască să trateze pe cei cu noul virus. În aceste condiţii, şuşotesc gurile rele, omul nostru şi-a atras dezacordul colegilor care sunt pe baricade şi în aceste vremuri grele. Omului însă nu-i pasă de criticile lor şi nu vrea să renunţe la decizia lui, astfel că nu are ce face decât să aştepte trecerea pandemiei atunci când situaţia va reveni la normal şi va putea încasa atenţiile respective.
Spun gurile rele că e scandal mare într-o instituţie de pe la noi, după ce s-a descoperit că există un infiltrat care povesteşte mai sus tot ce fac angajaţii, dar mai ales şefii de acolo. Curios este că omul nostru este din acelaşi partid politic din care face parte şi conducerea instituţiei, ceea ce ne duce la ideea că mai marii partidului vor să afle cum se cheltuie banii în acel loc şi, mai ales, dacă oamenii spun adevărul despre cum se fac achiziţiile publice. Zvonerii de serviciu vorbesc că dosarul realizat de respectivul infiltrat este gros şi el conţine date care ar trebui să le cam dea de gândit celor care conduc instituţia cu pricina.