Gura lumii

Gura lumii 27.02.2012

Bătălie mare, chiar pe viaţă şi pe moarte, într-un partid aflat la putere din regiunea cu multe lămpaşe. Cârcotaşii spun că s-a început răzbelul din cauza listelor, provizorii, e adevărat, pe care vor fi puşi la alegerile din vară diverşi membri. Gurile rele spun că într-o şedinţă secretă s-a discutat cine şi care va mai prinde un mandat dintre cei deja în funcţie, iar unii care s-au remarcat doar prin scandaluri şi au avut abateri împotriva partidului, vor fi traşi pe linie moartă. De aici şi circul ce s-a finalizat cu ameninţări de o parte şi de cealaltă. Aleşii locali din tabăra celor care vor avea un loc eligibil şi pe listele viitoare au vrut să-i dea afară din şedinţă pe cei traşi pe linie moartă şi dacă au văzut că nu răzbesc cu vorba bună, au chemat poliţia. E adevărat că doar poliţistul local ce păzea instituţia unde era şedinţa, dar până la urmă şi-au dat seama de circul şi mai mare care va urma. Nu şi-au făcut probleme pentru faptul că era şi ilegal, însă una peste alta, scandalurile sunt doar la început. Cârcotaşii spun că tabăra eliminată are câteva secrete pe care ar vrea să le împărtăşească cu toată lumea. Bineînţeles, doar dacă superiorii nu vor ceda şantajului.

Schimbări majore se anunţă într-o structură de ordine, după ce şeful a aflat că printre oamenii lui de bază este un turnător. Mai multe informaţii despre diferite anchete au răsuflat, iar cei care erau vizaţi au ştiut să se ferească şi să scape cu faţa curată. Gurile rele spun că şeful instituţiei vroia să-l înfunde pe un afacerist ce se ocupă de când lumea şi pământul cu fierul vechi. Dacă mai e şi furat de pe la vreo unitate extractivă e şi mai bine. Tot planul a fost făcut în detaliu şi când să-l pună în aplicare s-au trezit că hoţul nu mai e hoţ, ba chiar are acte până la ultima piuliţă deţinută în centru. Prin urmare, superiorul a concluzionat că la rândul lui a fost tras pe sfoară. Aşa că a făcut un alt plan pentru o altă ţintă şi rezultatul a fost acelaşi. Numai că de data asta a întins la rândul lui o capcană, pentru a afla sifonarul. Cârcotaşii spun că l-a aflat, numai că nu e vorba doar de unul, ci de mai mulţi, toţi apropiaţi ai şefului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura