Gura lumii

Gura lumii, 26.04.2018

Vorbesc cârcotaşii că o duduie, juristă la o unitate de stat de pe la noi, stă bine mersi în funcţie, nu datorită experienţei sau seriozităţii sale, ci pentru că îl şantajează pe unul dintre şefii de acolo. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că respectiva şi-a angajat şi o rudă în unitate şi e posibil să nu se oprească aici. Gurile povestesc pe la colţuri că duduia de care vorbim, deşi face lucruri extrem de grave pe acolo, nu se mişcă din loc, pentru că îl şantajează pe un şef, care, ca să nu scape jurista porumbelul, tace şi înghite şi nu o dă afară. Asta, cu toate că nimeni nu o suportă pe cea despre care vorbim aici.

Cică un fost edil şef care vrea să revină pe funcţie şi-a pregătit deja „glontele de aur” al viitoarei campanii. Merge vorba prin târg că planul e foarte bine ticluit şi orice s-ar întâmpla, omul nostru va cădea în picioare. Zvonerii spun că personajului i s-a pus pata pe un proiect care a făcut multe valuri şi pe care el l-a moşit. Acum se încearcă punerea lui pe roate, iar fostul edil s-a gândit în felul următor: dacă lucrurile ies bine, se va lăuda că este proiectul lui, dacă vor ieşi rău, atunci va avea multă muniţie cu care să tragă în adversari. Pe modelul: „ai şapcă, n-ai şapcă”. Aşa că, oponenţii politicianului aprig au de ales pe care dintre variante vor merge. Ori fac lucrurile bine şi împart laurii cu el, ori eşuează şi se pregătesc să facă faţă ciuruielilor. O a treia variantă, spun zvonerii, nu se prea întrevede la orizont.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura