Gura lumii

Gura lumii 26.04.2017

Într-o instituţie importantă din municipiul reşedinţă de judeţ, angajaţii se plâng că trebuie să meargă în vecini pentru a-şi face nevoile. Şi asta nu pentru că nu ar avea unde la ei acasă. Ci, pentru că, WC-urile din clădirea lor au fost croite, se pare, pentru anorexici. Sau, mai vorbesc cârcotaşii, cel care le-a proiectat probabil că a văzut la viaţa lui doar manechine şi nu aflase că există şi persoane care au alte dimensiuni. Puţini sunt cei care reuşesc să se încadreze în spaţiile intime din instituţia cu pricina. Şi, chiar dacă reuşesc să se înghesuie în locurile dotate cu tronuri, nu mai pot după aceea să-şi manevreze chiloţii. Oamenii noştri sunt nevoiţi să iasă în afara acelor locuri pentru a-şi trage brăcinarii. Aşa că, să nu vă speriaţi în cazul în care veţi vedea funcţionari dezbrăcaţi pe holurile instituţiei. Nu intraţi în panică. Nu face nimeni striptease în acea clădire. Sunt doar oameni fericiţi care au reuşit, totuşi, să-şi facă nevoile.

Spun gurile rele că o „dăscăliţă” de la o unitate şcolară din judeţ primeşte mai mulţi bani de la primărie decât cheltuie pe naveta pe care o face în interes de serviciu. Femeia ar fi depus pentru decontarea banilor o adeverinţă eliberată de o firmă de transport în care suma este dublă faţă de costul real al deplasărilor. Mai grav este că transportatorul nici nu are curse spre localitatea unde merge persoana în cauză. Se înţelege că s-a vrut ca  situaţia să fie ţinută în mare taină. Totuşi, se pare că secretul nu a fost bine păstrat, din moment ce a ajuns la urechile noastre. Iar lucrurile ar putea deveni destul de complicate, pentru că şi cei care au aflat despre „afacere” ar vrea un asemenea gheşeft. Şi ar fi în stare să-l condiţioneze pe cel care alocă banii, el fiind deja la mare încurcătură şi cu bani puţini.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura