Gura lumii

Gura lumii, 25.06.2020

Prima dragoste nu se uită prea uşor! Aşa s-ar putea traduce încercările unui politician din regiunea cu lămpaşe. Omul încearcă din răsputeri să se reîntoarcă în formaţiunea de la care a fost gonit în urmă cu ceva vreme. A plecat cu scandal şi ameninţări cu denunţuri, cu circ de zile mari, deşi pe carnetul formaţiunii a ocupat vreme bună un post călduţ de încasator de la stat. Cârcotaşii spun că tânărul politician a fost deseori zărit la întâlniri ferite de ochii curioşilor, întâlniri cu foşti colegi de organizaţie. Socializarea nu avea rolul de a-i trage de limbă, pentru că nu este nici un motiv justificat electoral. Organizaţia părăsită de tinerel are o propunere de candidat care adună voturile rudelor lui şi poate vreo câteva de pe scară. Bârfitorii spun că omul vrea să-şi atragă de partea sa susţinători pentru a reveni în partid. Miza este reîntoarcerea la firma la care trăia bine pe vremuri.

Au fugit mâncând pământul când au auzit ce pretenţii are pentru a-i lăsa să investească. Gurile rele spun că nişte străini ajunşi în vestul apropiat al regiunii cu lămpaşe aveau de gând să deschidă o fabrică. Ar fi asigurat o pâine zilnică pentru cel puţin 50 de familii. Străinii au căutat cea mai bună zonă şi ieftină pentru construire şi au aflat că aparţine unui privat. Cârcotaşii spun că s-au pus la masa negocierilor şi nici prin gând nu le trecea că vor juca ruleta rusească. Încă de la început li s-a transmis că pot semna pentru trei luni pentru chiria terenului, că în ţara noastră aşa se procedează. După, se reia negocierea chiriei şi tot aşa. Oamenii au încercat să deschidă gura şi să încerce să se ajungă la un numitor comun, dar n-au avut nici o şansă. Cum s-au lovit de ”ospitalitatea” partenerului român de afaceri, oamenii şi-au băgat hârtiile în mape şi au fugit mâncând pământul. Ar mai fi de spus că pe terenul pe care ar fi fost ridicată o fabrică frumoasă cresc mărăcini de ani buni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura