Gura lumii

Gura lumii, 24.06.2019

Setea de a-şi plăti poliţe l-a făcut pe un personaj de râsul lumii. Bârfitorii spun că a ajuns până şi la spitalul de nebuni, să-şi reclame adversarul, dar doctorii şi-au dat seama că are sărită o doagă şi l-au ameninţat cu cămaşa de forţă. Potrivit cârcotaşilor, omul a mers peste tot cu petiţii şi reclamaţii în ideea de a se răzbuna pe un amic care I-a ajutat ori de câte ori a avut nevoie. Apropiatul l-a făcut persoană publică şi i-a dat o funcţie bănoasă, însă derapajele sale au ridicat semne mari de întrebare cu privire la discernământul său. Prin urmare, cam toată lumea s-a distanţat de el şi la fel a făcut binefăcătorul. Acest lucru l-a transformat în duşmanul duşmanilor, iar de aici şi setea mare de răzbunare.

Are balta peşte chiar dacă pare secată. Aşa se face că sute de mii de lei sunt încasate de nişte băieţi care s-au proptit în fotolii călduţe la un mastodont industrial aflat în moarte clinică de ani de zile. Susţinuţi politic, respectivii au primit locuri călduţe pentru a da o parte din veniturile încasate partidului. Astfel, spun gurile rele, indivizii încadraţi în posturi cheie, în loc să se preocupe de bunăstarea companiei, pentru că sub acest pretext au fost angajaţi, au o singura grijă, de a-şi umple buzunarele. Sunt vreo câteva zeci de aşa-zişi experţi, iar numărul lor urmează să crească. Tot cârcotaşii spun că vor fi încadraţi alţi ”experţi”, doar pentru a fi daţi afară cu despăgubiri substanţiale, pentru că la finele acestui an se anunţă o nouă restructurare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura