Gura lumii

Gura lumii, 24.04.2013

gura lumiiSpun cârcotaşii că un om de afaceri de prin reşedinţa de judeţ, cu multe belele pe cap, va rămâne în curând fără agoniseala de o viaţă, după ce a acumulat datorii imense, deşi afacerea pe care o gestiona era una aducătoare de mulţi bani. Zvonerii susţin că omul nostru, cu business important pe partea de fier vechi, care controlează o zonă în care a funcţionat până în urmă cu câţiva ani un combinat siderurgic, a ajuns la sapă de lemn. Gurile rele povestesc că nici salariaţii nu şi-au primit lefurile de mai multe luni, asta, pentru că patronul de care vorbim preferă să bage şi ultimii bani în buzunar, decât să-şi plătească angajaţii. Cârcotaşii spun însă că şi salariaţii lui mai mult stăteau decât să lucreze, cei mai mulţi dintre aceştia fiind foşti colegi de clasă ai patronului. În aceste condiţii, patronul respectiv se vede pus în situaţia de a renunţa la maşinile de lux şi la confortul cu care s-a obişnuit în toţi aceşti ani, deoarece se pare că va rămâne fără nimic.

Vorbesc gurile rele că un patron al unei firme care se ocupă cu serviciile de curăţenie, îşi instruieşte foarte bine salariaţii, adică îi ajută ca aceştia să devină hoţi. Gurile rele au aflat că omul nostru face contracte, în special pe la firme, dar şi pe la case şi apartamente, şi îşi învaţă angajaţii prin metode ingenioase pentru a le şuti din locuinţe, sau din sediile societăţii, diferite obiecte, a căror absenţă, proprietarii nu o descoperă decât foarte târziu. Mai mult, zvonerii şuşotesc pe la colţuri că patronul de care vorbim face dubluri la cheile de la proprietăţile clienţilor, astfel că, atunci când ei sunt plecaţi prin vacanţă, pot intra foarte bine la ei în casă. Cârcotaşii susţin că, dacă se întâmplă ca oamenii să fie nemulţumiţi de serviciile oferite de firma cu pricina şi renunţă la ele, atunci patronul are totul asigurat, adică are cheile cu care poate intra, totuşi, în locuinţă, pentru a fura de pe acolo, când locatarii sunt plecaţi prin străinătăţuri.

One thought on “Gura lumii, 24.04.2013

  • In paragraful 1 este cumva vorba de o firma din Deva de pe str. O. Goga? Cu sediul vis-a vis de fosta politie municipala?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura