Gura lumii

Gura lumii, 24.01.2019

Vacanţa de sărbători le-a cam tăiat pofta de lucru. Spun cârcotaşii că mai mulţi justiţiari dintr-o zonă cu lămpaşe ar fi de negăsit încă de la începutul anului. În afară de portar şi ceva angajaţi de rang inferior, în instituţie nu prea a călcat vreun angajat competent. A rămas doar unul ce e la început de drum şi nu prea are habar cu ce se mănâncă meseria sa. Cârcotaşii spun că a fuşerit toate dosarele care i-au ajuns pe mână. A făcut şi greşeala să-i spună unui coleg că respinge o acţiune înainte de a intra în sala în care trebuia să analizeze documentele şi abia apoi să se decidă. De vină pentru fuşereală nu ar fi vreo şpagă, vreun trafic de influenţă, ci vacanţa şi lipsa de pregătire. Există posibilitatea ca purtătorul de robă să fie timorat şi de numele din dosarele pe care colegii lui i le-au pasat.

O grupare de borfaşi care s-a ocupat peste hotare cu prostituţie, furt, tâlhării şi alte fărădelegi face legea în capitala lămpaşelor. Membrii ei s-au retras către casă după ce au fost luaţi în vizor în statele unde au comis infracţiuni. Cum nu puteau renunţa la vechile obiceiuri şi banii rezultaţi, au intrat din nou în acţiune. De la scandaluri prin baruri, ameninţări şi plasarea unor fetiţe la produs şi până la cămătărie ori taxă de protecţie, totul face parte din arsenal. Cum de-şi fac de cap fără să fie traşi la răspundere, se întreabă toată lumea din regiunea cu lămpaşe? Cârcotaşii spun că există o protecţie din partea şefilor instituţiei care ar trebui să-i pună pe interlopi cu botul pe labe. Primesc plocoane din partea lor aproape lunar ca să închidă ochii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura