Gura lumii

Gura lumii 23.10.2015

gura-lumiiStandardele românilor referitoare la igiena personală ori la cea alimentară sunt cu ani în urmă faţă de ale altor popoare, iar spălatul mâinilor ori alte astfel de gesturi de bun simţ sunt încă „opţionale” pentru o mare parte a populaţiei. Din păcate, şi în comerţul care se doreşte civilizat şi occidental există, în unele locuri, condiţii improprii din acest punct de vedere, ce au ca rezultat proliferarea unor practici neigienice. Astfel, un hypermarket portocaliu dintr-un orăşel cunoscut ca important nod feroviar nu avea nici un fel de instrumente ori ambalaje specializate la raionul cu autoservire unde erau expuse produsele de panificaţie. Prin urmare, până şi cei care ar fi dorit să utilizeze mănuşile de unică folosinţă ori cleştii pentru a alege chiflele, cornurile sau alte diverse produse erau forţaţi să acţioneze doar cu mâinile. Nu spunem că gata, va izbucni o epidemie, dar nu ştim cui îi convine ca pâinea, chiflele ori cornurile pe care le mănâncă să fi fost „pipăite” înainte de alte persoane, mai mult sau mai puţin curate pe mâini.

Pentru că la început de mileniu trei, timpul înseamnă mai mult ca niciodată bani şi Internetul este un instrument accesibil multor persoane, aproape toate instituţiile financiare oferă clienţilor servicii de Internet banking. Despre modul cum funcţionează acestea ar fi însă multe de spus, de la simpla accesibilitate, până la condiţiile de securitate ale tranzacţiilor. Ne vom referi acum la o instituţie ce poartă numele unei regiuni istorice şi care în ultima vreme le-a cam dat bătăi de cap abonaţilor la serviciul de Internet banking. Astfel, numeroşi clienţi s-au plâns că serviciul în cauză a fost inaccesibil sau a funcţionat cu mari lacune de mai multe ori în ultima vreme. Într-o primă etapă, clienţii nu-şi puteau accesa conturile deloc şi erau întâmpinaţi cu mesajul  „vă rugăm reveniţi – serviciul este indisponibil temporar”. Apoi, când poate reclamaţiile au ajuns la un nivel supărător, conturile puteau fi accesate, însă nici o aplicaţie nu era funcţională şi apărea mesajul „serviciul este indisponibil momentan”, iar momentan a durat în jur de opt-zece ore.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura