Gura lumii

Gura lumii, 23.08.2017

Reţeta unor oameni de „succes” de prin politica autohtonă pare să fie legea coteţului: să urci cât mai sus şi de acolo să te c… în capul celor de jos, care te-au susţinut. Este şi cazul unui individ care s-a ales cu demnităţi bine plătite pe la stat şi care a uitat cine a pus umărul la ascensiunea sa. Mai rău de atât, individul încearcă să arunce cu lături în oamenii care l-au promovat şi care i-au bătătorit traseul pentru ca lui să-i fie mai uşor. Doar că, din preaplinul lăturilor pe care le-a turnat, o parte se întorc împotriva lui şi este imposibil să scape curat din această situaţie, spun cârcotaşii. Iar, pentru foştii lui camarazi nu a fost o lecţie foarte uşoară, spun zvonerii şi sunt pregătiţi să-i răspundă cu aceeaşi monedă. Motiv pentru care individul s-ar afla la mare înghesuială.

O vorbă înţeleaptă din bătrâni care spune că nu trebuie să strici orzul pe gâşte ar fi bună să descrie situaţia unei investiţii edilitare din municipiul reşedinţă de judeţ. Preocupaţi de starea fizică şi psihică a votanţilor dintr-o zonă mai puţin favorizată, şefii urbei le-au făcut terenuri de sport, frumoase şi nou-nouţe cu covoare verzi şi plăcute la tălpi. Doar că, unor indivizi nedomesticiţi nu le-au trebuit decât câteva luni să distrugă tot. Ca după război, aşa arată terenurile de sport inaugurate de puţin timp. Nici vandalii profesionişti dacă treceau pe acolo nu reuşeau să distrugă în aşa hal investiţia. Pe lângă asta, cocalarii, că altfel nu i-am putea numi, nu au uitat să-şi lase semnăturile în locul cu pricina: mormane întregi de PET-uri şi coji de seminţe. Dar cel mai caraghios lucru în toată această poveste rămâne lacătul pus pe poarta terenurilor, ale căror garduri sunt rupte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura