Gura lumii

Gura lumii, 23.04.2020

Dispută cu scântei între doi adversari din sudul judeţului. Trebuie precizat încă de la bun început că respectivii, într-o vreme, îşi împărţeau frăţeşte parandărătul. Acum, cei doi au ajuns la cuţite. Gurile rele spun că actualul şef al urbei este lucrat de către aliatul său (devenit adversar) tocmai la el în casă, în comunitatea din care se trage şi care are cei mai disciplinaţi alegători. Dacă nu era suficient, zvonacii, care-l ajută pe adversarul actualului şef al urbei, au lansat şi ipoteza că edilul vrea să le pună gaj pământurile strămoşeşti, iar pentru băştinaşi acest lucru este egal cu moartea. Bârfitorii spun că efectul lucrăturii se va vedea în toamnă, la alegeri, când poveştile necurate ţesute acum vor fi destul de bine întipărite în minţile alegătorilor. Tot bârfitorii spun că individul nu stă locului nici în restul urbei. Tot cu ajutorul zvonerilor împrăştie în stânga şi-n dreapta cum că pe puturoşii cu drept de vot (mulţi la număr) îi paşte munca, pentru că nu se mai poate să primească ajutoare pentru a pierde ei vremea la ciordit sau prin crâşme.

Au căzut la pace şi vor face echipă după vot. Este cel mai recent scenariu dintr-o urbe vestică a regiunii cu lămpaşe. Gurile rele spun că între actualul conducător şi fostul său secund, individul care avea o problemă cu cei care învârt de ”covrig” pentru o pită curată, s-a produs împăcarea. Cârcotaşii spun că şeful urbei ar fi fost forţat să accepte împăcarea. Fostul şi viitorul lui aliat n-a rupt legăturile de prietenie fără să aibă o carte în mânecă. Astfel, dacă este să ne luăm după bârfitori, omul a plecat cu o agendă buclucaşă în care erau trecute nişte încasări lunare. Mai precis, în caieţel erau trecute procentele de pe urma contractelor, procente ce trebuiau încasate de el şi virate primului om al urbei. Individul ştie că este de penal ceea ce făcea, dar tot l-a dus mintea că ar putea scăpa ieftin în urma unui autodenunţ. Aşa că şi-a jucat cartea la două mâini şi i-a ieşit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura