Gura lumii, 22.07.2019

21 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

Afacere cu iz penal într-o urbe din sudul judeţului, după ce s-a descoperit că nişte băieţi deştepţi au încasat la greu pentru a face un serviciu ilegal. Aceştia au avut misiunea de a marca un mastodont cu bulină roşie şi apoi să-l înstrăineze la preţ de ruină. Cineva a pus ochii pe clădirea care ar rezista şi astăzi la un cataclism de nivelul celor din Japonia. Individul a cotizat, iar cei care erau în măsură să o devalorizeze au încasat. Aceştia din urmă şi-au făcut treaba doar pe jumătate, adică au încercat să convingă pe toată lumea că este un real pericol, că trebuie rasă, că ar fi mai bine să fie vândută. Un superior s-a cam prins că ceva miroase urât şi a suspendat totul. Investitorul îşi cere acum şpaga înapoi şi pentru că nu-şi primeşte banii, spun cârcotaşii că s-ar fi dus să se autodenunţe.

Revoltă mare într-o organizaţie aflată la putere. Cârcotaşii spun că s-a început lupta la cuţite după finalizarea evaluării superiorilor. Aceştia au fost nemulţumiţi de scorul obţinut de organizaţia din sudul judeţului şi au decis să facă schimbări majore pentru următorul scrutin. Gurile rele spun că în şedinţa de bilanţ au fost discuţii aprinse. Cei vizaţi de sancţiuni şi-ar pierde locurile fruntaşe de pe listele de aleşi, cele care la alegerile din urmă cu aproape patru ani le-au dat şansa de a ajunge într-un legislativ. Bârfitorii spun că pe lista neagră sunt doi politicieni care s-au remarcat doar prin scandaluri şi au adus atingere partidului prin acţiunile lor. Aceştia au ameninţat la rândul lor cu dezvăluiri şi cu plecarea la altă formaţiune. Problema lor este că nici o organizaţie nu-i doreşte, nici măcar cele ale formaţiunilor care nu întrunesc voturile necesare pragului electoral.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Viorel Sălan: „Este foarte grav că Preşedintele României, care ar trebui să fie garantul Constituţiei, alege să o încalce flagrant“

După ce Curtea Constituţională a României a respins iniţiativele de modificare a constituţiei promovate în Referendumul din 26 mai, am...

Primarul Oancea a pus piciorul în prag!

Primarul Devei, Florin Oancea, nu a glumit atunci când a declarat că va lua măsurile care se impun pentru ca...

Ministrul Intotero, alături de copiii din Tabăra ARC, în vizită la Muzeul Textilelor

În 16 iulie 2019, Tabăra Căprioara de lângă Deva a primit a treia serie de participanţi din cadrul Taberelor ARC,...

Închide