Gura lumii

Gura lumii 22.04.2011

Se ştie că omul înţelept îşi ia măsuri din timp, chiar de atunci când îi merge bine, pentru eventualele zile negre ce ar putea să urmeze. Aşa cică ar proceda şi o doamnă isteaţă şi care nici nu arată rău, ajunsă şefă la o instituţie deconcentrată, graţie partidului din care face parte. Despre ce este vorba? Vorbesc tovarăşii ei de serviciu şi unii prieteni – iar aici se adevereşte din nou zicala „fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă păzesc singur” – că respectiva şefă, văzând că partidul care a propulsat-o în această funcţie stă foarte rău în sondaje şi există posibilitatea certă să nu mai câştige alegerile de la anul – s-a gândit să-şi asigure un post bunicel, bine remunerat în firma pe care acum o conduce. Un post inferior celui pe care-l deţine la această oră, dar pe care să-l ia prin concurs, şi pe care să treacă automat, dacă ai ei pierd alegerile şi ea va fi dată jos din fotoliul de şefă a instituţiei. Deci, vedeţi că există şi persoane – este drept, cam puţine – care, ţinând cont de proverbul „paza bună trece primejdia rea”, îşi iau măsuri din timp pentru viitorul lor.

Se vorbeşte în ultima vreme tot mai des prin urbea reşedinţă a judeţului, dar nu numai acolo, ci şi prin alte localităţi urbane hunedorene, că urmează surprize în cadrul marii alianţe de stânga-dreapta, nu prea de mult timp constituită. Se înţelege că la nivel local, nu central. Şi asta, nu doar din cauză că uniunea respectivă s-a înfăptuit cumva contra naturii, ci din cu totul alte motive. Mai exact, că între principalele piese – nu cele de la vârful-vârfului, dar totuşi, piese foarte importante în angrenajul partidelor din care fac parte – din cele trei formaţiuni componente există o dihonie de zile mari. Chiar dacă pe faţă n-o arată, în subteran se duce o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru săparea aliatului de la celălalt partid, aliat care îi poate fi, de fapt, un potenţial concurent la locul pe care îl vizează pe lista electorală, sau la funcţia pe care vrea s-o ocupe după eventuala câştigare a alegerilor viitoare. Iar cu cât se apropie ziua în care se stabilesc candidaţii, cu atât această bătălie subterană se înteţeşte. Aşa că, o să vedeţi pumnale înfipte în spate, informări pe la anticorupţie, care vor duce la retrageri din cursă şi zornăit de cătuşe prin judeţ.

3 comentarii la „Gura lumii 22.04.2011

  • E vorba de Oancea de la PNL,Cosmin Nicula de la PSD si de Marginean de la PC.La Hunedoara se bate Hada cu Boboutanu.Toti vor sa fie primari.

  • Toti vor dar care poate? Privindu-i nici unul nu pare sa valoreze mai mult de un penny. Oancea e scalvul lui Molot, Nicula e parsiv si parvenit notoriu, Marginean ia 1% cand e invitat pe la „antena” iar Hada e jenibil. Nu stiu prea multe despre Borca de la PDL dar se aude ca e sfios ca o fata mare. In rest… PASTE FERICIT TUTUROR! 🙂

  • MOLOT , turnatorul la securitate il vrea pe oancea primar, o sa il voteze ,toti turnatori,si tovarasii de pahar a lui oancea,si soferul care a fost la examene la facultate in locul lui oancea

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura