Gura lumii

Gura lumii 22.03.2017

Nimeni nici nu bănuieşte cine i-a tras clapa poliţistului ajuns de mirul lumii după ce poze cu el nud şi două filmuleţe compromiţătoare au fost postate pe un cont anonim de Facebook. S-a zvonit că la mijloc a fost o iubită răzbunătoare, care i-a mai tras preşul de sub picioare o dată. Dar, în realitate, nu a fost ea. Cu toţii ştim că imaginile compromiţătoare nu le avea doar amanta supărată că a fost părăsită de poliţist. Surse demene de încredere afirmă că le mai aveau şi alţii, unii dintre ei nefiind prieteni cu poliţistul ajuns în mare încurcătură. Iar, imaginile cică au ajuns şi pe mâna unuia care râvnea la aceeaşi funcţie pe care urma să acceadă poliţistul respectiv.  Care persoană a şi aranjat ca imaginile compromiţătoare să fie făcute publice, fiind sigur că vor avea efectul scontat, iar contracandidatul său va fi terminat.  Acum, uneltitorul are pârtie liberă să ajungă în funcţia dorită, pentru că alţi concurenţi nu mai are. Sau, cine ştie, poate mâine vor apărea şi alte poze cu agenţi lipsiţi de inhibiţii.

La o firmă de stat din judeţ lucrurile par că au scăpat de sub control, iremediabil. Spun gurile rele că oamenii legii au intrat aspru în problemele de acolo şi caută probe în straturile arheologice de nereguli adunate în toţi anii în care politrucii de toate culorile s-au ghiftuit furând din avuţia firmei. Într-atât de adânc sapă procurorii, încât este posibil să scoată la suprafaţă schelete ascunse bine, despre care unii sperau că nu vor fi găsite niciodată. Vizaţi de anchetă ar fi întreaga pleiadă de directori şi directoraşi plecaţi de mulţi ani de pe funcţii care au permis furturile din banii publici, sau, mai rău, au sprijinit şi ascuns aceste lucruri. Aşa că, este posibil ca odată cu ancheta procurorilor să rememorăm întreaga listă de indivizi care au condus societatea cu pricina.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura