Gura lumii

Gura lumii 21.11.2011

Şeful unei şcoli dintr-o zonă cu multe lămpaşe a început să urle că, în urma unor lucrări de reabilitare derulate la unitatea sa, are mari probleme. Cică îi cad pereţii claselor, geamurile nu i se mai închid, la fel şi uşile şi cam tot ce e nou nu e bun. Supărarea lui e mare şi vinovatul este cel care a făcut lucrarea, iar şeful a ameninţat că nu-şi va pune semnătura pe hârtia de recepţie nici în ruptul capului. Cum zarva era mare, cei care au dat bani pentru refacerea obiectivului s-au dus să facă verificări la faţa locului şi au constatat că nu prea sunt probleme. Mici deficienţe pentru care scandalul era prea mare şi prin urmare s-au arătat mulţumiţi şi gata să semneze recepţia. L-au luat la întrebări şi pe şeful unităţii şi i-au cerut să le arate de faţă cu constructorul unde sunt „bubele” şi ce trebuie refăcut. Subit, omul a fost lovit de o tăcere inexplicabilă. Gurile rele spun că nu din cauza vreunei măsele care-l durea sau de teama superiorilor, ci pentru că a obţinut ceea ce a vrut. O mică atenţie de la executantul lucrării.

„Cine împarte, parte îşi face!” Cam aşa s-au ghidat şi câţiva angajaţi ai unui serviciu de ajutor dintr-o zonă defavorizată şi au dosit o parte din produsele destinate unor nevoiaşi. Pe drept vorbind, respectivele produse n-ar fi fost niciodată ridicate de beneficiari, pentru simplul motiv că în acte figurează ca defavorizaţi, dar în realitate, ei sunt de multă vreme în ţările calde. Prin urmare, era şi normal ca bunurile să nu fie lăsate să se altereze în depozit şi s-au găsit şi „defavorizaţii” care să le primească. Angajaţii cu gospodării care mai ţin şi ei în aceste vremuri de criză un purcel, o găină etc. Aşa că au pus o semnătură ilizibilă pe hârtie şi şi-au îngrăşat orătăniile cu ele. La ceas de seară, de la depozitul de distribuţie plecau maşinile cu portbagajul plin, spun cârcotaşii. Povestea n-ar fi chiar de condamnat, zic unii, pentru că ar fi fost mare păcat ca alimentele să fie lăsate să mucegăiască. Păcat este însă că nu s-a găsit o soluţie legală, prin care bunurile să fie împărţite frăţeşte între sărmanii care şi-au luat raţiile, dar ar mai fi avut nevoie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura