Gura lumii

Gura lumii, 21.07.2020

Vorbesc gurile rele că o „combinaţie” politică nu s-a mai putut face în judeţ, deoarece unul dintre cei care au anunţat că vor ataca un post important nu voia să fie tras pe dreapta. Zvonerii de serviciu povestesc prin târg că discuţiile pentru o colaborare între organizaţii politice au rămas fără o concluzie, doar pentru că un personaj cu zero şanse de câştig nu vrea să renunţe la candidatură. Cârcotaşii şuşotesc că la acest nivel se fac alianţe, adică interesul personal este mai presus decât cel al cetăţenilor. Iar personajul din cauza căruia nu s-a mai făcut alianţa respectivă habar nu are unde va ajunge pentru gestul său de a candida.

Spun zvonerii pe la colţuri că un salariat al unei instituţii care trebuie să verifice cum se fac unele lucrări în zona noastră este de partea infractorilor. Gurile rele au aflat că omul nostru nu este interesat dacă se respectă regulile decât în cazul firmelor care nu-i cotizează acestuia. Însă, totul se schimbă dacă primeşte în fiecare lună un stimulent, aşa, să verifice adversarii firmelor protejate şi, dacă poate să aplice şi amenzi mari. Cam aşa lucrează omul, dar mulţi s-au prins de modul lui de operare. Şi cum foloseşte funcţia de la stat pentru a-şi umple buzunarele.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura