Gura lumii

Gura lumii 20.12.2017

 

Aflată la mare înghesuială juridică, o duduie de pe la noi încearcă să scape cât mai ieftin de răspunderea la care se aşteaptă să fie trasă. Aşa că, a declanşat operaţiunea de sărăcire a declaraţiei de avere prin scoaterea la vânzare a bunurilor trecute pe numele ei. Ca să fie sigură că nu îi va fi scoasă averea la mezat de organele neiertătoare ale statului şi că se va alege şi ea cu ceva. Şi, nu sunt puţine bunuri, spun cârcotaşii. Iar, preţurile sunt de-a dreptul atractive, cu mult mai mici decât cele de pe piaţă. Un adevărat chilipir pentru samsarii imobiliari, care vor profita de graba cu care se vor a fi vândute.

Din câte se vede, în faţa marilor furnizori de servicii de pe la noi, clientul simplu nu mai are niciun drept. La fel ca pe vremea feudalilor, când supuşilor li se luau birurile cu forţa, aşa se procedează şi acum. Doar că prin metode mult mai rafinate. A păţit-o un ins de pe la noi care s-a trezit cu câteva sute de lei în plus pe factură. Prima tendinţă a fost să-i plătească, nedorind să intre în dispute cu gigantul economic, dar s-a răzgândit, dorind să îndrepte „greşeala” cu mâna lor. În prima fază a crezut că a reuşit, „datoria” fiindu-i ştearsă de pe factură, dar s-a trezit cu ea, din nou, în următoarea lună. Până la urmă tot a trebuit să o plătească, scârbit fiind de nesimţirea celor care l-au jupuit pe faţă de bani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura