Gura lumii

Gura lumii, 20.02.2012

În timp ce unii se zbat pentru a aduce cât mai mulţi vizitatori într-o zonă montană din judeţ, alţii fac şi pe dracu’n patru ca să-i alunge. Asta se întâmplă în staţiunea ce aparţine de capitala regiunii cu multe lămpaşe, iar sabotorii sunt chiar unii dintre beneficiarii investiţiilor derulate acolo prin eforturi considerabile din partea primei categorii. Se întâmplă astfel de lucruri, spun cârcotaşii, din cauza invidiei şi prostiei celei de-a doua categorii. Pentru că sunt piraţi şi se ocupă doar de jumulirea celor care le trec pragul, li s-a dus vestea şi au cam fost ocoliţi de turişti. Cum alte cabane erau pline, aceştia au răbufnit şi s-au gândit că dacă ei nu au, de ce să aibă alţii. Aşa se face că în urmă cu puţin timp, când zona era înţesată de vizitatori, într-o noapte, mai mulţi piraţi, la adăpostul întunericului, s-au dus şi au distrus o instalaţie de transport pe pârtie. Dimineaţa, schiorii constatând că nu mai pot urca pentru o tură cu schiurile, şi-au făcut bagajele şi au plecat spre altă zonă.

Un personaj care împărţea dreptatea în zona cu lămpaşe a judeţului, care cu greu a scăpat de o pedeapsă privativă de libertate, după câteva năzdrăvănii făcute pe timpul când era mare şi tare, este iar în vizorul anchetatorilor. Nu s-a învăţat minte şi l-a luat gura pe dinainte, aşa că a mai căzut o dată în capcană. Gurile rele spun că la autorităţi, există o plângere depusă de către o persoană care-l acuză de o fărădelege. Cârcotaşii mai spun că, omul care l-a denunţat s-a dus cu o înregistrare prin care i se cereau mulţi euro, pentru a i se da câştig de cauză într-un proces. Pe înregistrare ar fi discuţia dintre denunţător şi fostul magistrat şi în care primul era asigurat că în baza prieteniei dintre el şi un fost coleg de breaslă, va avea câştig de cauză dacă va cotiza. Cum încă oficial nu se ştie de vreo cercetare, rămâne de văzut dacă informaţiile cârcotaşilor sunt bune.

One thought on “Gura lumii, 20.02.2012

  • Mintea romanului. Inca un motiv pentru a arata ca nu meritam sa evoluam de la sapa de lemn.. :))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura